marți, noiembrie 26, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEMarius Dulce: Dacă nu-și dau seama, ne ducem într-un haos de nu...

Marius Dulce: Dacă nu-și dau seama, ne ducem într-un haos de nu mai reușim să ne descurcăm…

- Advertisement -

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, s-a arătat extrem de nemulțumit de Hotărârea 91, adoptată de CNSU pe 22 octombrie, privind stabilirea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, afirmând că mai mult a creat haos la nivelul primăriilor.

„Au făcut în așa fel încât să dea pe situații de urgență o lege, o ordonanță, cum vor ei s-o numească, numai ca să încurce lucrurile. Au mutat problemele lor de la Guvern la UAT-uri. Cum poți să ții un om la ușă când vine să-i dai un certficat de deces și să-l întrebi dacă e vaccinat sau nu? Când el trebuie să intre în instituție, să semneze, să facă o seamă de procedure. Și atunci, UAT-urile ce să facă, îi lasă, nu-i lasă? Cum să intre acolo?

Și atunci tot timpul trebuie să pendulăm între legal și ilegal cu ce soluții găsim acolo ca să putem să-i ajutăm pe oameni ăștia. Nu mai spun ce se întâmplă cu cei care vin să-și plătească taxele și impozitele. Nu mai spun cu cei care au diverse probleme… Ei s-au spălat pe mâini și au spus: „e ok, nu-i mai lăsați să intre pe cei nevaccinați!” Și cum le rezolvăm problemele? Îi rog să revină la ceea ce au făcut și să ia măsurile care se impun ca să respectăm cetățeanul!

Dacă mă gândesc la HORECA, au dat deja ordonanța ca barurile, cafenelele și discotecile să se închidă. Băi, oameni buni, ce facem cu oamenii ăia care lucrează acolo? De ce nu le-au dat voie cu 50% sau să-i verifice pe cei vaccinați sau nevaccinați. Păi oamenii ăia vin la Primărie și spun: „din ce să ne plătim impozitele și taxele că nu avem? Nu ne-au lăsat să funcționăm!”

Este ușor așa să se spele pe mâini și au rezolvat problema. Nu au rezolvat nimic! Nu au știut să gestioneze asta, nu știu să gestioneze problema în care ne aflăm toți, ba, mai mult, distrug toți oamenii. Dacă nu-și dau seama, ne ducem într-un haos de nu mai reușim să ne descurcăm…

Au împins toate UAT-urile într-o zonă care e incontrolabilă. Toată ziua stăm în scandal pentru că cetățenii au dreptate. Vin să-și rezolve problemele, iar noi trebuie să facem acele tertipuri ca să ieșim basma curată din toată minunea asta.

Trebuie să înțeleagă și cetățenii că trebuie să ne vaccinăm cu toții ca să intrăm în normalitate. Dar trebuie să găsim și legislația corectă care trebuie dată în situații de urgență ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat.

Legislația este de așa natură încât cei din HORECA sunt obligați să plătească taxe de funcționare deși ei au activitatea suspendată. Dacă ei ne dau pârghia legală, putem să elaborăm o hotărâre prin care să-i scutim, pe această perioadă, de plata taxelor.”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite