Organizaţiile liberale de tineret au ales ziua de luni, 2 martie, pentru a oferi doamnelor şi domnişoarelor din municipiul Călăraşi, cu prilejul zilelor specifice primăverii, flori şi mărţişoare. Atât organizaţiile de tineret judeţene, cât şi municipale ale PNL Călăraşi au poposit la câteva fabrici de confecţii de municipiul nostru, încercând, prin gesturile lor, să aducă mirajul primăverii în viaţa de zi cu zi.
Doamnele şi domnişoarele s-au arătat plăcut surprinse de gestul tinerilor liberali, mai ales că cele 800 de mărţişoarele care au fost dăruite, erau speciale, ele fiind achiziţionate de la Centrul de Zi pentru Persoane cu Handicap din Călăraşi, toate fiind realizate manual.
„Am împărțit în jur de 800 de mărțișoare şi 800 de flori în unele fabrici de confecţii din municipiul nostru, iar de această acțiune s-a ocupat tineretul liberal călărăşean, în frunte cu Cristian Marin, Andrei Romilă şi Sandra Bratu. Facem acest lucru în fiecare an şi vrem să menţinem vie tradiţia Mărţişorului. Dorim ca zâmbetul pe care l-am adus pe faţa doamnelor şi domnişoarelor să le însoţească tot anul”, a declarat pentru Obiectiv Florin Drăgan, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PNL Călăraşi.