Nu mai puţin de 15 maternităţi, printre care şi maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Călăraşi, au fost dotate cu echipamente pentru îngrijirea copiilor născuţi prematur, mai precis echipamente medicale de specialitate, precum incubatoare, mese de resuscitare sau aparate speciale de testat hemoglobina şi funcţiile vitale ale nou-născuţilor.
Dotările fac parte din cadrul campaniei “Grijă pentru copii” lansată de compania Dorna şi „Salvaţi Copiii” încă din anul anul 2013, în scopul susţinerii unor programe pentru îngrijirea corespunzătoare a nou-născuţilor prematur.
Alături de Călăraşi, au mai primit echipamente trei maternităţi ale unor spitale din Bucureşti şi încă 11 secţii ale unităţilor spitaliceşti din Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Galaţi, Târgu Jiu, Satu Mare, Baia Mare, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Zalău şi Oradea
Naşterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalităţii infantile, determinând la nivel mondial mai mult de un milion de decese anual, conform unui raport realizat de Save the Children International şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dat publicităţii în noiembrie 2013. La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de naşteri premature, 85% dintre acestea având loc între săptămâna a 32-a şi 37-a de sarcină. Peste un milion de bebeluşi mor anual din cauza complicaţiilor care apar la naşterea prematură. Mulţi dintre cei care supravieţuiesc suferă de dizabilităţi, inclusiv dizabilităţi de învăţare, dar şi vizuale şi auditive.