Rodica Dohot. La începutul acestei săptămâni, transportatorii călărășeni au organizat la Călărași o acţiune de protest, ce a vizat modul în care a fost organizată atribuirea publică în sistem electronic a curselor aferente traseului Bucureşti – Călăraşi.
Referitor la acest subiect, președintele Consiliului Județean Călărași spune că a prins problema transportatorilor din mers și chiar a făcut unele demersuri pentru rezolvarea situației.
„Este o problemă pe care am preluat-o din mers şi care cred că dacă nu până la sfărşitul săptămânii, săptămâna viitoare va fi rezolvată. Am luat legătura cu şeful ARR pe ţară, mi-a explicat care a fost încurcătura, mi-a promis că în maxim o săptămână lucrurile se pun la punct şi se revine la normal. Am dat telefon şi mi-a s-a spus. Este o eroare făcută în computer, eroarea se modifică şi se revine. Acum că a fost sau nu o intenţie habar nu am. Nu pot să fac nicio afirmaţie că a fost sau nu a fost. Când o să ştiu exact datele o să spun. Eu m-am interesat şi e adevărat, cei de la Călăraşi am înţeles că şi-au cumpărat autobuze noi, sunt în regulă, n-au nici un fel de problemă şi normal că eu o să mă zbat ca băieţii din Călăraşi să poată să îşi câştige pâinea şi nu să-mi vină mie de la Bucureşti sau de la Piteşti. Să se ducă la ei să facă transport, nu că aş avea un patriotism local deşănţat dar dacă ai noştri răspund corect la tot ce se cere, de ce să vină de la Bucureşti? Ăştia ce să facă, să moară?”, a declarat Răducu Filipescu, președintele Consiliului Județean Călărași.
Dan Carapidis, reprezentantul firmei călărăşene Tudan, a declarat presei că autorităţile române, în speță ARR-ul, nu a dat momentan nici o rezoluţie la reclamațiile făcute şi sunt nevoiţi, în eventualitatea închiderii autogării de la Călăraşi, să disponibilizeze peste 100 de persoane.