joi, noiembrie 28, 2024
AcasăACTUALITATEModernizări în Olteniţa

Modernizări în Olteniţa

- Advertisement -

Rodica Dohot. De când a venit la conducerea primăriei, noul primar al Olteniţei, Petre Ţone, s-a apucat de treabă. A demarat de curând programul de astfaltare în Olteniţa veche şi modernizarea unor locuri ce nu aveau nici o utilitate. Unul dintre acestea este chiar cel din apropierea BCR unde prin modernizare s-au creat noi locuri de parcare, iar săptămâna viitoare consilierii vor supune la vot aprobarea studiilor de fezabilitate pentru două noi sensuri giratorii. ,,În opinia mea, şi după cum reiese dintr-un studiu făcut chiar de mine, în maxim 2 ani, numai din contravaloarea energiei electrice cu care funcţionează semafoarele, vom acoperi costurile sensurilor giratorii, iar Olteniţa va avea un aer de localitate modernă, aşa cum sunt, de exemplu, Sinaia sau Braşov. Traversăm o perioadă destul de tulbure la nivel naţional, care, vrem nu vrem, ne afectează şi pe noi, dar sper că vom trece cu bine peste asta şi vom putea face pentru olteniţeni cât mai multe lucruri bune.”, a declarat Petre Ţone. Edilul primăriei Olteniţa nu se laudă numai cu acest lucru ci şi cu faptul că a reuşit să ducă aproape de final acţiunea de dezinsecţie. ,,Oameni din subordinea mea, care s-au ocupat de acest lucru, au reuşit să găsească acea soluţie de dezinsecţie care a avut un impact destul de mare la costuri foarte mici. Au fost anunţaţi din timp crescătorii de albine, înainte de cele 2 etape care s-au făcut până acum. Am ajuns la cea de-a treia, întrucât ne apropiem de finalul perioadei caniculare. Şi vreau să vă spun că aceste costuri cu dezinsecţia s-au ridicat la 300 de milioane de lei vechi, o sumă extrem de mică pentru a dezinsecţie foarte eficientă.”, a precizat Petre Ţone, primarul Olteniţei.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite