Pe platou, în faţa bisericii, se află două cruci de piatră. Prima (H=1,66m, l=0,66m) este datată 1889 şi se pare că a aparţinut unuia dintre ultimii preoţi care au slujit la Biserica de la Poiana. Este cioplită în tehnica meplat, cu un text inscripţionat în limba română (cu caractere chirilice) cu numele celor care au ridicat crucea şi simbolurile: pasărea sufletului (Sfântul Duh), biserica cu trei turle, brazi îmbrăţişaţi şi soarele în glastră. Cealaltă cruce, datată 1877 (H=0,81m, l=0,44m) este realizată în aceeaşi tehnică, purtând simbolurile: crucea, pasărea sufletului (Sfântul Duh), Serafimi.
Bolta bisericii a fost pictată în anul 2001 de către vestitul artist Ion Nicodim în tehnica ulei pe pânză. Asupra temei picturii vom reveni. Tot Ion Nicodim este autorul candelabrului de lemn (Heruvimi ţinând în mâini făclii).
În primăvara anului 2004 au fost înlocuiţi stâlpii care cadrează intrarea pridvorului. Icoanele din registrele superioare ale actualei catapetesme sunt realizate de pictorul Ionică Grigorescu, 2003, prin contribuţia enoriaşilor şi a familiei Alexandru Pană (Zurich – Elveţia). Tot Ionică Grigorescu a pictat uşile diaconeşti şi prăznicarele. Pisania (cioplită în lemn) a fost făcută de artistul Gabriel Manole.
Alte podoabe de preţ întregesc patrimoniul bisericii (potire, candele, cădelniţe, cărţi vechi). Tetrapodul (analog) provine de la Biserica din Buieşti (Ialomiţa). Cu acesta a slujit Sfântul Calinic de la Cernica. Covoarele şi ştergarele au fost donate de enoriaşi.
În vecinătatea bisericii am aşezat un colac de puţ, din piatră cu inscripţie, în chirilică, sculptată în meplat: „S-AU RIDICAT CU CHELTUIALA LUI ARON NEDELCOVICI 1853” şi o gură de puţ (1937) cu inscripţia „GH. TACHE 1937. TRIFU METELEU”. Colacii provin din comuna Balaciu, judeţul Ialomiţa.
Încă intru cu frică în „Poiană” să spun Psalmii, să port făclia înaintea Evangheliei, să pregătesc pâinea pentru anaforă, să mă rog pentru familia mea, neamul şi apropiaţii mei, să spun un cuvânt după apolis şi să-mi fac tristeţea mai săracă, mulţumindu-i Domnului pentru toate.
*
Poiana 1972, o ogradă peste drum de morminţi. Ostenită, biserica de lemn încremenise în arşiţă. Nu începuse secerişul. O femeie împletea spice de grâu. Lucrarea purta un nume: „Barba lui Dumnezeu”.
HRISTOS A ÎNVIAT din morţi ca cel dintâi rod al celor adormiţi. El era arhetipul snopului de legănat, iar învierea Lui a avut loc tocmai în ziua în care snopul de legănat trebuia să fie adus înaintea Domnului. Timp de mai mult de o mie de ani s-a făcut această ceremonie simbolică. Se aduceau din câmpurile gata de secerat primele spice de grâu copt, iar, când oamenii mergeau la Ierusalim pentru Paşte, snopul din cele dintâi roade era legănat înaintea Domnului ca un dar de mulţumire. Numai după ce se aducea acest dar se putea secera grâul, ca apoi să poată fi adunat în snopi. Snopul înfăţişat Domnului preînchipuia secerişul. Tot astfel şi Hristos, ca întâiul rod, înfăţişa marele seceriş spiritual ce trebuia să se adune pentru împărăţia lui Dumnezeu. Învierea Lui este tipul şi garantul învierii tuturor celor neprihăniţi, care au adormit. „Căci dacă credem că Iisus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Iisus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni, 4,4; apud Ellen White, Viaţa lui Iisus, Bucureşti, 2004, p. 736-737).
Biserica „Poiana” în noaptea Învierii, 2013. Privesc prin ferestruica dinspre răsărit a altarului. Luna îşi dădea lumina şi razele făceau parcă să se clatine spicele de grâu din „Barba lui Dumnezeu”. Cât de bogaţi suntem dacă încă păstrăm asemenea tradiţii împletite în taina bisericii din „Poiana”. Închipuiţi-vă că pe drumul către Emaus, biserica de care v-am vorbit ar fi umila Casă în care au intrat Iisus şi doi dintre ucenici…
Răzvan CIUCĂ
Slobozia, 2013, înaintea Duminicii Mironosiţelor
