Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează, în cadrul proiectului „Atelierele Muzeului”, la sfârșitul lunii noiembrie, în zilele de 25 și 28-29 noiembrie a.c., un atelier dedicat Zilei Naționale a României.
Nu am putea sărbători un eveniment de asemenea însemnătate, precum Ziua României, fără să-i dedicăm o activitate specifică. Astfel, invităm toți copiii interesați să participe la acest atelier, în cadrul căruia vor avea ocazia să realizeze propriile cocarde tricolore.
Atelierul se va desfășura la Secția Arheologie a muzeului (Demisolul Consiliului Județean Călărași), între orele 9.00-12.00.
Programările se fac la numărul de telefon 0722270848, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30-15.30.
Preț participare: 2 lei/persoană/atelier.