Mircea Brânduşă. Se cunoaşte faptul că primele săptămâni ale începutului de an sunt considerate perioade mai puţin faste pentru administraţiile locale. Nu acelaşi lucru este valabil şi în privinţa primăriei Roseţi. Nicolae Râjnoveanu şi întreg aparatul său de specialitate au foarte mult de lucru în această perioadă.
Recent am discutat cu dl. Râjnoveanu, precum şi cu şefii principalelor compartimente din primărie, despre starea administraţiei locale la început de an 2014.
„Pentru primăria Roseţi anul 2013 a fost unul plin de reuşite. S-au semnat cele două contracte de finanţare a celor mai importante proiecte pentru comunitate, respectiv proiectul „Dezvoltarea Infrastructurii de Transport în zona transfrontalieră” şi proiect „Înfiinţare Parc Industrial”. Mă bucur că s-a făcut dreptate privind promovarea acestor proiecte. Însă mă doare faptul că, precum în proverbul popular românesc, „În pomul care face roade se aruncă cu bolovani”, aşa s-a întâmplat şi cu mine, privind implementarea proiectului de „Înfiinţare Parc Nou”, care a respectat toate condiţiile de eligibilitate. A corespuns P.U.G. –ului, şi din punct de vedere valoric a fost evaluat pozitiv de Comisia Ministerială. A fost executat în termen de societatea „Constructor”, la bază având hotărârile Consiliului Local şi aprobarea cetăţenilor din comună. Nu este construit la periferia comunei, nu există pericol de accidente, este rezolvată şi problema siguranţei de apă din partea gospodăriei de apă comunală. Nu înţeleg de ce anumiţi oameni politici la nivel de judeţ îşi doresc ca anumite persoane din administraţia primăriei Roseţi să fie denigrate şi să intre în dizgraţia locuitorilor comunei. Îi asigur pe toţi aceştia că la Roseţi niciodată nu se va întâmpla aşa ceva, indiferent cât de mult şi-ar dori ei acest lucru. Consider că locuitorii comunei au încredere totală în mine, apreciază colaborarea dintre primar, viceprimar şi consilierii locali. Sunt acelaşi om, rupt din mijlocul lor şi mă aflu în scaunul de primar pentru ai sprijini, pentru a le rezolva problemele cu care se confruntă. În ciuda tuturor diversiunilor, le cer să îşi păstreze încrederea în conducerea primăriei, pentru că noi vom fi alături de ei şi vom face ceea ce am promis la investirea în funcţii”, a precizat pentru început primarul Râjnoveanu.
Şeful compartimentului investiţii, Claudiu Poenaru, a făcut cunoscută lista proiectelor ce vor fi demarate sau implementate în anul 2014:
1. Dezvoltarea Infrastructurii de Transport în zona transfrontalieră, Roseţi, jud. Călăraşi – Municipalitatea Silistra;
2. Reabilitarea Gospodăriei de Apă şi Extindere Reţea, Sistem de Canalizare Menajeră, inclusiv Staţie de Epurare, Renovare Cămin Cultural, Modernizare Străzi Principale, Amenajare Rigole Stradale, ÎnfiinȚare Centru Social în comună;
3. Amenajare Spaţii pentru comercializare produse lactate şi din carne;
4. Extindere Dispensar Uman;
5. Sală de Sport în comuna Roseţi;
6. Reparaţii Şcoli şi Grădiniţe;
7. Realizare Studii Hidrogeologice de specialitate pentru realizare P.U.G.;
8. Realizare studii de specialitate de circulaţii pentru realizare P.U.G.;
9. Realizare studiu istoric pentru stabilirea zonelor de protecţie al Monumentelor Istorice în vederea realizării P.U.G.;
10. Executare S.F. –uri şi P.T.-uri.
În ceea ce priveşte Compartimentu Social, d-na Mariana Culea ne-a prezentat situaţia dosarelor de asistenţă socială aflate în plată la începutul anului 2014:
1.Alocaţie susţinere familie – 250 dosare;
2.Ajutor social, Legea 416 – 110 dosare;
3.Ajutor încălzire – 863 dosare;
4.Îndemnizaţii pentru persoane cu handicap – 62 dosare;
5.Alimente P.E.A.D. 2013 – 726 persoane
Contabilul primăriei, Georgeta Apostol, ne-a spus că 2013 s-a încheiat cu excedent financiar privind execuţia bugetară iar la finele anului 2013 nu au existat arierate şi nici restanţe către furnizorii de servicii pentru administraţia locală Roseţi.
Cât priveşte situaţia economică la început de an 2014, d-na Apostol a precizat:
„Suntem în curs de finalizare a bugetului local, raportul de venituri – cheltuieli având o prognoză de echilibru. Cheltuielile care vor avea întâietate, excluzând cheltuielile de personal, vor fi cele aferente proiectelor pe fonduri europene. Pentru realizarea acestui program va fi necesară încasarea taxelor şi impozitelor de la locuitori şi agenţii economici ce îşi desfăşoară activitatea pe raza comunei Roseţi într-un procent cât mai ridicat”.
„Cu toţii aşteptăm de la 2014 să fie un an mai bun, în special din punct de vedere economic. Pe plan administrativ îmi doresc să continui proiectele începute, şi mă refer în primul rând la cele două proiecte enumerate mai sus”, a declarat în încheiere, pentru „Obiectiv”, primarul Nicolae Râjnoveanu.