O clădire din Călăraşi va fi reprezentată într-o expoziţie de modele 3D finanţată în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria
În data de 20 noiembrie 2018, reprezentanţi ai Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru graniţa România – Bulgaria au participat la conferinţa de presă privind lansarea proiectului “Dunărea – Un fluviu cu multă istorie comună”, ROBG – 476, finanţat în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria şi implementat de Fundaţia “Open Hand”, Pleven, Bulgaria în calitate de Beneficiar lider în parteneriat cu Asociaţia “Euro Teleorman”, Alexandria, România, cu un buget total de 425.000 de Euro. Conferinţa a avut loc la Muzeul Regional de Istorie din Pleven, fiind prezentate obiectivele generale ale proiectului, activităţile planificate precum şi rezultatele care urmează să fie atinse la finalul celor 18 luni de implementare a proiectului.
Proiectul îşi propune printre altele, să identifice 18 clădiri cu istorie comună, parte a patrimoniului cultural şi istoric al Bulgariei şi României şi elaborarea unei strategii comune pentru protecţia, dezvoltarea, şi promovarea patrimoniului cultural, activitate care va fi implementată de către o echipă comună de istorici din Bulgaria şi România. Astfel, vor fi digitalizate şi elaborate modele 3D pentru 9 clădiri din România şi 9 clădiri din Bulgaria care vor fi prezentate publicului prin organizarea a 8 expoziţii în zona eligibilă a programului.
Una dintre clădirile din România pentru care se va realiza un model 3D în cadrul expoziţiei amintite, este clădirea Muzeului Municipal Călăraşi, edificiu emblemă al comunităţii călărăşene care a fost construită în anul 1887. Aici, de la 1 ianuarie 1888 până la începutul anului 2013, cu mici întreruperi, a funcţionat ca Palat Comunal, Primărie, Sfat Popular, Bibliotecă şi din nou Primărie. Din 19 septembrie 2014 aici funcţionează Muzeul Municipal Călăraşi.
Prin implementarea proiectului se urmăreşte aplicarea măsurilor şi activităţilor inovatoare şi pe termen lung, nivelul de conştientizare va creşte, iar siturile cu o istorie comună, parte a patrimoniului cultural şi natural din regiunea transfrontalieră, vor fi promovate, sporind astfel fluxul turistic şi numărul de cazări turistice în regiune.
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru graniţa România – Bulgaria are rol de secretariat comun al Programului Interreg V-A România–Bulgaria precum şi de control de prim nivel pentru beneficiarii români ai Programului. Pentru a afla mai multe informaţii despre Programul Interreg V-A România-Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar şi despre proiectele transfrontaliere selectate de Comitetul de Monitorizare al Programului, vă invităm să accesaţi pagina de internet www.interregrobg.eu.