marți, noiembrie 26, 2024
AcasăACTUALOperaţiunea „Blocada”/ Trei persoane au fost reţinute

Operaţiunea „Blocada”/ Trei persoane au fost reţinute

- Advertisement -

În cadrul acţiunii ,,Blocada”, poliţiştii călărăşeni au desfăşurat ieri, 21 august, o serie de activităţi pe raza comunei Ciocăneşti, judeţul Călăraşi, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, respectiv a furturilor din societăţi comerciale şi din locuinţe pe raza comunelor Ciocăneşti şi Dorobanţu.

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi de la posturile de poliţie Ciocăneşti şi Dorobanţu au efectuat trei percheziţii domiciliare.

Au fost identificaţi B. Alexandru, de 22 ani, şi A. Mădălin, de 23 ani, ambii din comuna Ciocăneşti, care, în  noaptea de 15/16 august a.c., ar fi pătruns prin efracţie într-o societate comercială din localitate, de unde ar fi sustras ţigări, bunuri alimentare şi nealimentare, băuturi alcoolice şi bani, producând un prejudiciu de peste 15.000 lei.

În timpul percheziţiilor, poliţiştii au găsit şi au ridicat mai multe bunuri care fac obiectul cercetărilor, precum şi o armă cu aer comprimat, deţinută fără drept.

B. Alexandru şi A. Mădălin au fost reţinuţi pentru 24 ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.

Investigaţiile efectuate de poliţişti au condus şi la identificarea şi reţinerea lui L. Florin, de 26 ani, din comuna Ciocăneşti, care se sustrăgea cercetărilor pentru infracţiunea de furt calificat, fiind bănuit că, în cursul lunii ianuarie a.c., pe timpul nopţii, ar fi spart un magazin din localitatea Vărăşti.

Cele trei persoane, bănuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat vor fi prezentate astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, cu propunerea de arestare preventivă.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite