Rodica Dohot. Despre existenţa unui viitor parc fotovoltaic în comuna Vâlcelele a vorbit fostul primar şi actualul deputat Vasile Iliuţă în conferința de presă a PDL. După cum a declarat, deja s-a semnat, anul trecut, un contract de concesiune între Primăria comunei Vâlcelele şi Belelectric Germania.
Investiţia parcului fotovoltaic se ridică la suma de 20 de milioane de euro. Terenul, situat între Vâlcelele şi Floroaica, face parte din islazul primăriei este în suprafaţă de 17 hectare şi a fost concesionat pentru o perioadă de 25 de ani.
„Am diminuat islazul primăriei cu 17 hectare, au fost nişte loturi pe care le-am unificat şi le-am pus la dispoziţia acestui investitor.”, declară Vasile Iliuţă.
În perioada imediat următoare, firma germană urmează să solicite Primăriei Vâlcelele aprobarea PUZ-ului şi eliberearea autorizaţiei de construire, iar la final de 2013 parcul ar trebui să fie gata şi să înceapă să producă. Acest prim pas al investiţiei va aduce o creştere în bugetul primăriei, întrucât numai pentru eliberarea autorizaţiei, firma Belelectric va plăti în jur de 6-7 miliarde de lei vechi.
Şi nu numai atât, Vâlcelele va încasa anual din concesiune şi impozit pe teren aproximativ 600 de milioane de lei vechi. Cantitatea de energie produsă prin intermediul acestor panouri solare de la Vâlcelele va intra în sistemul electric naţional.
Nu de puţine ori, judeţul Călăraşi a fost vizitat de diverşi afacerişti străini care doresc să investească în proiecte de energie verde, Bărăganul fiind, de altfel, cel mai bun teritoriu al României în care s-ar putea dezvolta astfel de proiecte.