Sorin Anghel. Marius Pârciu a părăsit Dunărea Călăraşi la finalul anului trecut. Fostul tehnician al echipei de futsal a comis câteva greşeli, cea de la jocul cu United Galaţi, când echipa a încasat două goluri în ultimul minut de joc, fiind cea mai minoră. Cu toate acestea, Pârciu trebuie tratat cu respect de acum înainte, el fiind antrenorul cu care Călăraşiul a reuşit să promoveze în Liga I.
În momentul despărţirii, tehnicianul şi-a recunoscut greşelile comise, însă doar cine nu munceşte nu greşeşte. În Călăraşi, cei mai buni antrenori sunt cei care nu antrenează. Dacă stai pe bancă, imediat se găsesc câţiva deştepţi care să îţi comenteze programul de pregătire.
“Eu sunt obişnuit să joc numai la victorie. În meciul cu United Galaţi am greşit în ultimul minut de joc şi îmi asum acest lucru. Am făcut câteva schimbări şi le-am cerut jucătorilor să nu rişte nimic. Din păcate, am primit gol din cauza unei pase pe care am trimis-o înapoi. Dunărea Călăraşi nu mi-a propus prelungirea contractului şi ne-am despărţit prieteneşte. Oricum, eu în perioada următoare voi fi angrenat în programul de pregătire al echipei naţionale şi nu puteam să particip şi la antrenamentele Dunării”, a precizat Pârciu.
În acest moment, echipa de futsal a Dunării este antrenată de către Marian Şotârcă, numai că acesta se află acum în cantonament cu naţionala, astfel că jucătorii se pregătesc la stadion sub comanda lui Ion Răuţă, iar la sală sub îndrumarea lui Mirel Condei.