În dimineaţa de atunci, la biserica din Săcel, ultimul sat înainte de a intra în Mărginime, s-au tras la sorţi plecările în Ţară. Bunicii din partea tatălui meu, Andrei, fiu de crâsnic, şi nevasta lui, Stana, luată din Săliştea Sibiului, au zăbovit un timp prin Bărăganul Brăilei, parcă pe la Radovanu, apoi au trecut Dunărea în Dobrogea. S-au aşezat până la moarte, şi singuri între turci, la Başbunar (Fântâna Mare). Era după primul război mondial şi o altă pâine dospea în Regatul România Mare. Bunicii mei aveau pământ.
Deasupra nevoii şi peste canarale, Andrei a urcat o moară de vânt. Piatra mare mi-a arătat-o stareţul Andrei, acum două ierni, sub zăpada din livada mânăstirii Dervent. A pus apoi, lângă moară, viţă de vie. Când viţa a rodit, bunicul a cumpărat o asină.
O paranteză pentru o poveste de folos. Se spune că Dumnezeu l-a luat la începuturi ajutor la facerea lumii pe Ucigă-l-Toaca, lăsându-l pe acesta să meremetisească pe cal şi pe măgar. Din grabă şi zăpăcit de firea lui Dumnezeu, Sarsailă a luat capul măgarului şi l-a pus la trupul calului şi capul calului la trupul măgarului. Şi aşa au rămas. (Legenda măgarului, în Legendele poporului român I, Ed. Minerva, Bucureşti, 1981, p. 488).
Asina a fătat un mânz. Primăvara, după Buna Vestire, Andrei scotea asina şi mânzul din saia. Cu funii de curpen lega dobitoacele de butucii de vie din jurul morii. De Florii, cobora în sat la cişmeaua lui, de unde îl purta pe Vasile, primul fecior şi într-o zi preot, suit pe mânz, pe uliţe şi în chiotele copiilor. A doua zi slobozea asina şi mânzul în turma de oi formată pe izlaz. Am auzit povestea de la părintele Vasile, într-o seară dintr-o zi cu dezlegare la peşte. Nu-i nicio născocire, aşa a fost o vreme cu voia lui Andrei la Fântâna Mare.
Vechiul Testament. 1. Apoi a chemat Iacov pe fiii săi şi le-a zis: „Adunaţi-vă, ca să vă spun ce are să fie cu voi în zilele de apoi./10… va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele /11. Acela îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Spăla-vor în vin haina Sa şi în sânge de struguri veşmântul Său !/12. Ochii Lui vor scânteia ca vinul şi dinţii Săi vor fi albi ca laptele. (Facerea 49, 1, 10, 11, 12). «Vin» şi «sânge de struguri», «haină» şi «veşmânt», un ipostas alcătuit din două firi: Dumnezeu şi Om.
Din această proorocire înţelegem că Hristos este via – comentează Arhim. Hierotheus Vlachos – , iar corzile, adică organele vegetale prin care viţa de vie se înfăşoară pe lemne şi se ţine de ele, sunt ucenicii lui Hristos prin care Domnul a legat de El pe mânzul asinei, adică pe noul Israel cel dintre neamuri (Sfântul Grigorie Palama). Altfel spus, ucenicii, care sunt ramurile vieţii Mântuitorului, au adus neamurile la credinţa în Hristos şi le-au unit cu via cea adevărată, care este Însuşi Hristos. (v. celebrul adagiu: „Eu sunt viaţa, voi mlădiţele”, Ioan 15, 5).
Potrivit Evangheliştilor care prezintă aceste fapte (Matei, Marcu, Luca), Hristos i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi în satul de dinaintea lor, acolo unde se găsea o asină legată şi un mânz cu ea. Hristos le-a cerut să dezlege acele două animale şi să le aducă la El.
Tâlcuind acest episod, Sfântul Atanasie cel Mare spune că satul de dinaintea lor este viaţa aceasta pământeană, iar oraşul (Ierusalim) este viaţa cerească, adică Raiul din care a căzut Adam prin păcatul pe care l-a săvârşit. Asina şi mânzul reprezintă omenirea întreagă. Mânzul este protopărintele nostru Adam, legat de Satană prin înşelătorie, iar asina simbolizează neamurile mânjite cu sânge necurat. În sensul credinţei, al dragostei, al dreptăţii, al înţelepciunii, al virtuţii, dezlegarea acestor animale şi a ceea ce ele simbolizează va putea fi făcută de Apostoli, care au fost trimişi în lume pentru a propovădui şi a plini Biserica lui Hristos (Predici la marile sărbători, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2004, pp. 170-171).
Când iudeii Îi aduceau închinare („Osana Fiul lui David!”, Matei 21, 9), iar copiii îi cântau imne de slavă proorocite în Vechiul Testament de Profetul David („Din gura pruncilor…ai săvârşit laudă…Ps. 8, 2), Împăratul lui Israel era în lacrimi. În faţa Sa se afla Ghetsemani, de acolo se vedea poarta oilor şi alături se afla Golgota.
Revin la simbolul viţei de vie. Cu puţin timp înainte de moartea Sa, atunci când săvârşea Paştile, la Cina cea de Taină, Hristos a spus: „nu voi mai bea de acum din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26, 29). Hristos vorbeşte despre Paştile Împărăţiei Cerurilor. „Paştile vieţii de acum este o ceremonie în comparaţie cu Paştile veacului ce va să fie”, (Arhim. Hierotheus Vlachos, op. cit., pp. 248-249), „dincolo de Paştile după lege şi Paştile după har, spune Sfântul Grigorie Teologul.
Minunatele cântări ale Pavacerniţei Mari le-am auzit mai întâi de la bunica Stana, mai târziu în biserică: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu”.
Deunăzi, i-am promis fratelui meu Paul că-i voi compune o felicitare de Paşti. Aveam de la maestrul Vintilă Mihăiescu o imagine dramatică, Pogorârea în iad, pe care o folosisem în urmă cu ani intr-o expoziţie de Paşti la Consiliul Europei, la Strasbourg. Înainte de a încredinţa Tipografiei macheta cărţii-poştale, cu titlul înscris într-un colţ, am arătat-o câtorva amici pe care îi socoteam „cu carte”. Nu au cunoscut adevărul şi mi-am dat seama că mulţi nu cunosc hagiografia Învierii. Suntem obişnuiţi să privim ca icoană a Învierii pe aceea care descrie arătarea lui Hristos către mironosiţe şi către ucenici. Nu mai insist acum asupra motivaţiei teologice care impune înfăţişarea Învierii sub forma Pogorârii lui Hristos în iad, atunci când sufletul Său unit cu Dumnezeirea a purces în lumea întunericului, de unde a eliberat sufletele drepţilor Vechiului Testament care Îl aţteaptă pe Izbăvitor „cu moartea pre moarte călcând”.
Dragii mei, amintiţi-vă Duminică de Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Masa este plină, ospătaţi-vă cu toţii. Viţelul este din plin, nimeni să nu iasă de la masă flămând. Cu toţii să aveţi parte de banchetul credinţei. Cu toţii să vă desfătaţi de belşugul bunătăţii dumnezeieşti (…). Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi Îngerii se veselesc şi viaţa stăpâneşte!” (Cuvântul catehetic la sfintele Paşti, PG 59, pp 721-722).
Răzvan Ciucă
Domeniile Ostrov, 2014 aprilie 18,
Denia Prohodului
