„… suntem datori a o săvârşi cu o râvnă nemăsurată” (Arhim. Iuliu Scriban)
Voi scrie despre un loc în care am fost şi sunt implicat, un loc în care neputinţa mea începe să doară. Deconectat, printr-o pensionare forţată, de viaţa muzeografică, umilit de fantoma unui locomobil şi de decizia unei comisii ministeriale rătăcită, sub control şi cu două infarcte, n-am reuşit să fiu de folos pe cât aş fi vrut.
SINAXAR
Sfânta Prascheva, numită în popor şi Vinerea Mare (gr. Paraskevi = vineri, pregătire înainte de sâmbătă), s-a născut din părinţii Nechita şi Sofia, în prima jumătate a secolului al XI-lea, la Epivata, pe ţărmul Mării Maramara, în apropiere de notoriul oraş al lui Constantin, pe atunci capitala Bizanţului. Avea şi un frate, care se va călugări sub numele Eftimie, viitor episcop de Modite.
Era adolescentă când s-a retras în pustie, a trecut prin Constantinopol şi Calcedon, după care a ajuns în ţinutul Pontului, unde s-a nevoit cam cinci ani la Mânăstirea Maicii Domnului din Heracleea (Eregani). S-a nevoit apoi, în post şi rugăciune, în pustiul Iordanului, într-o mânăstire de călugăriţe. Când avea 25 de ani are o viziune, revine la Constantinopol, trecând Bosforul spre locurile natale. S-a întâmplat atunci o minune. Era pe o corabie când s-a pornit o furtună de moarte. Cu credinţă şi nădejde în Dumnezeu, sfânta a strigat: Kali Kratei ! ( mult curaj). Şi Domnul i-a ajutat pe cei din corabie…
Ajungând la Epivata, Sfânta Parascheva a împărţit săracilor, bolnavilor şi orfanilor averea moştenită de la părinţi. Apoi şi-a dat sufletul în mâna Domnului. Avea doar 27 de ani. (Pr. Prof. dr. Ion Vicovan, Pr. Cătălin Adumitroaie, Cuvioasa Parascheva, sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român, Iaşi: Doxologie 2011, p.p.12-15).
Sfintele moaşte au binecuvântat mai multe cetăţi şi ţări, bucurându-se de o mare evlavie. Astfel, la 1641 moaştele au fost răscumpărate de domnitorul Vasile Lupu al Moldovei şi depuse la măreaţa biserică „Sfinţii Trei Ierarhi, Iaşi, zidită de el, rămânând acolo până la sfârşitul sec. XIX, când a fost mutată în catedrala mitropolitană, unde se află şi azi (v. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Prof. Ecatewrina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Ed. Diecezană Caransebeş, 2001, p. 345).
Oriunde s-au odihnit moaştele Sfintei Parascheva, la Kallierateia, la Târnovo, la Vidin, la Kruşeveţ, la Belgrad, ca şi la Constantinopol, s-au scris multe lucrări închinate vieţii şi minunilor săvârşite de ea. A fost trecută în rândul sfinţilor, cu slujbă în minei, în toate Bisericile Ortodoxe din Turcia, Grecia, Serbia şi Bulgaria. Panegirişti sau imnologi de seamă au alcătuit slujba de pomenire a Sfintei: „Minte dumnezeiască şi alăută cu totul întocmită a Presfântului Duh, privighetoare binefăcătoare, „laudă de căpetenie a credincioşilor, stâlp al Ortodoxiei şi înţeleaptă întărire, îndreptarea Bisericii, lauda monahilor şi podoaba tuturor cuvioşilor te-ai arătat, lăudând pe Hristos în veci” (Mineiul pe octombrie, ed. A V-a, EIBMBOR, Bucureşti, 1983, p. 180).
BISERICA DE LEMN, MONUMENT ISTORIC
M-am înfăţişat cu aceste povestiri spre a reaminti că la Călăraşi, într-un cartier care împarte şi desparte etnic locuirea, „Doi moldoveni”, la răsărit de str. Belşugului (ce le aranjează Dumnezeu !?), lângă Capela Sfântului Lazăr, Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva” se aşează foarte greu cununile de bârne de stejar ale unui monument istoric, Cod LMI-HD-II-m-A-03443, strămutat din Transilvania: Biserica de lemn cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Sălciva, comuna Zam, judeţul Hunedoara.
Despre biserica din Sălciva am mai scris. Acum, repet pe scurt, istoria ei dintr-o carte deja pomenită, Cuvioasa Parascheva … p. 170: „O condică din anul 1799 face trimitere la această biserică în construcţie la acea perioadă, ea referindu-se la o cheltuială făcută pentru „cuie la biserica cea nouă”. Biserica este de plan dreptunghiular, cu absida altarului nedecroşată, poligonală, cu cinci laturi, iar pereţii sunt de proporţii monumentale. Turnul-clopotniţă este aşezat pe pronaos şi era acoperită cu draniţă, astăzi fiind tablă. Pictura murală din biserică este o adevărată Biblie în imagini (s.n.), ea fiind realizată între anii 1807 şi 1812. Zugravul bisericii a încasat la acea vreme pentru lucrarea efectuată 118 florinţi şi slănină ce costase 5 florinţi, după cum ne aminteşte condica de cheltuieli a şantierului. Biserica a fost renovată ultima oară în deceniul trecut, atunci când prin îngrijirea acoperişului cu pante abrupte şi streaşini largi, s-a asigurat integritatea preţioasei picturi din biserică de o deosebită valoare istorică” (v. şi Nicu Jianu, Biserici de lemn din Transilvania, Episopia Aradului şi Hunedoarei – jud. Hunedoara, Ed. Emis, Deva, 2005, p. 78; Nicu Jianu, Marcel Lapteş, Vechi biserici de lemn din judeţul Hunedoara, Ed. Corvin, Deva, 2004, p. 90).
COINCIDENŢE
Daţi-mi voie, fac o scurtă paranteză: Biserica adusă de la Sălciva are hramul Sfintei Parascheva, parohia în care se va aşeza are numele aceleiaşi sfinte. Părintele paroh Paul Tudorache, a rămas fără mamă la 9 luni, a fost crescut şi îndrumat spre preoţie de bunica sa Maria, căreia i-a murit soţul şi, după cununia dragului său nepot, s-a călugărit, cu numele de „monahia Parascheva”. Ce le aranjează Dumnezeu ?!
ŞANTIERUL, PUNCTE DE VEDERE
Nu mă voi poticni în multe explicaţii, spun acum că părintele Paul se străduieşte de trei ani să aşeze firea şi timpul unei biserici ardelene peste o temelie din Bărăgan. De aici au început potrivirile şi tot de aici nepotrivirile.
Repet, au trecut trei ani de la strămutarea bisericii din judeţul Hunedoara în judeţul Călăraşi, răstimp în care Biserica a stat la rând la coada Bugetului local, la mila enoriaşilor şi la impresia posibililor sponsori (unii au murit, alţii sunt târâiţi prin tribunale, alţii au sărăcit…).
Corect, cum alege „ochiul din lume” să vadă între Biserica de zid cu hramul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” (frumos proiect !), vecină cu un parc, cu un monument al eroilor, cu un Inspectorat Şcolar Judeţean, la drum istoric, şi „bisericuţa” de lemn din vecinătatea cosmopolitului „Penny” !?
Între trei centre de activităţi sociale şi „biblia” transilvană încă nedeschisă în „2 Moldoveni”, vecină cu blocuri cenuşii trăite de necăjiţi, cu izmene pe sârmă şi copii desculţi, cine are prioritate la investiţii ?
*
Zilele trecute am fost la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. De istoria ei, trecută şi recentă, nu sunt deloc străin; iar de preotul paroh, Paul Tudorache, mă simt apropiat ca de un frate. Să vă spun ce-am văzut.
Mai întâi că „iarna nu-i ca vara”. Şiţa e verde şi pietrişul leoarcă … Cu lopata şi cu roaba năduşeau părintele Paul, Aurel, epitropul, Nelu, Anghel, Constantin, Cosmin, Dan, Auraş, cântăreţul – student la Teologie, Ioniţă. Toţi voluntari într-o ţară în care instituţia voluntariatului încă nu există cu adevărat. Pe scaunul de şiţă şi pe panta de acoperiş, martori ai „bătăliei” de la Costeşti – Argeş (!): Ion, Florin, Ion, Florin. Lipsea doar şeful, un alt Ion din neamul lui Stătică, plecat să controleze un punct de lucru la capăt de ţară…
Văzând şi revăzând, există – şi o spun responsabil şi îngrijorat – riscul traumatizării picturii interioare. Nu e teorie, dar monitorizarea zilnică a condiţiilor de microclimat (greu de controlat in situ călărăşean), amplasarea artizanală a panourilor de pictură, restaurarea propriu-zisă a picturii solicită bani, şi nu puţini. Pictura bisericii de la Sălciva reprezintă un capitol de artă medievală târzie. Aparţinând veacurilor XVIII – XIX, ansamblurile iconografice din bisericile de lemn transilvane reprezintă expresia unei veritabile sinteze, plămădită în mediul sătesc, între pictura barocizantă de factură medievală şi tradiţia picturii ortodoxe post-brâncoveană, filtrată prin viziunea frustă, dominată de gustul apocrif al artei ţărăneşti. (v. şi Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2009).
Transferul monumentului istoric a fost realizat cu toate aprobările de rigoare, dar riscurile provocate de desprinderea unei nave din lemn din situl istoric şi natural creşte pe măsură ce anii trec şi restaurarea este anevoioasă.
Anturajul în care se află biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” are un iz de underground. „Beneficiarul obiectivului” (zic convenţional, tot Călăraşiul este beneficiar!) nu are disponibilitate materială de a realiza un proiect durabil care să abordeze faţadele blocurilor din vecinătate, puţinătatea vegetaţiei ornamentale, toaletarea arborilor din curtea vecină, mineralizarea solului etc.
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” ridică aşadar nu doar urgentarea lucrărilor de restaurare-conservare, ci şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a vieţii locuitorilor din jur. Sunt convins că sunt destui beneficiari ai finanţării locului: autorităţi locale, instituţii de cult şi de cultură, societăţi economice.
Să nu se supere fratele meu, părintele Paul, dar la aceşti beneficiari va trebui să ajungă zilnic „troparul” bisericii în nevoinţă, ca şi cum s-ar vesti Naşterea Domnului, ca şi cum s-ar vesti Botezul.
Răzvan Ciucă
februarie, 2015, înainte de intrarea în Postul Sfintelor Paşti
P.S. Rugăm obştea Călăraşiului să folosească conturile de sponsorizare ale Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”:
(RON) Ro73BPOS12006918531RONO1
(EURO) Ro73BPOS12006918531EURO1
BANCPOST Sucursala Călăraşi
