Pe 29 și 30 iunie se va sărbători Ziua Comunei Chirnogi

141

Pe 29 și 30 iunie, comuna Chirnogi va fi în sărbătoare, Primăria va marca Ziua Comunei cu două zile de spectacole pe stadionul din comună.

Până atunci, primarul Ion Ștefan le-a comunicat concetățenilor săi câteva vești bune.

Primăria Chirnogi a amenajat două stații de microbuz solicitate de cetățeni, una la magazinul lui Nicușor Checiu iar cealaltă la magazin la Agapi.

Primarul Ion Ștefan a anunțat că dorește modernizarea drumului comunal DC 27 care leagă localitatea Chirnogi de comuna Mitreni (Clătești). Președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță a promis ajutor pentru asfaltarea acestui drum, iar în ședința Consiliului Județean de săptămâna trecută au fost aprobate fondurile necesare.