Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Călăraşi monitorizează permanent prin sistemul de supraveghere a gripei şi afecţiunilor virale respiratorii, datele raportate la nivelul de judeţ. Astfel, au fost diagnosticate clinic, ca infecţii de căi respiratorii superioare 663 de cazuri, cele mai multe fiind înregistrate la copii, 7 dintre acestea fiind spitalizate, 233 cazuri de pneumonie, 54 fiind de asemenea, spitalizate, aproape jumătate fiind copii. În acest sezon, până în prezent, nu au fost izolate virusuri gripale de la cazurile de domiciliu investigate pentru etiologie gripală. Cabinetele medicilor de familie sunt dotate corespunzător cu antigripale existând un număr de 3.382 doze pentru continuarea vaccinării gratuite a grupelor cu risc de transmitere sau de evoluţie severă în caz de contactare a gripei.
Pâna la data de 20 ianuarie 2013, la nivelul judeţului Călăraşi au fost vaccinate antigripal un număr de 15.878 persoane, din care 4.903 bolnavi cronici, 3 gravide, 848 personal medical, 502 persoane asistate în unităţi de asistenţă socială şi 9.622 persoane peste 65 ani. DSP trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea cazurilor de gripă motiv pentru care populaţia ar trebui să ţină cont de măsurile de prevenire a infecţiilor respiratorii acute şi anume: respectaţi cu stricteţe măsurile de igienă, solicitaţi consult medical pentru toate situaţiile în care starea dumneavoastră de sănătate este afectată şi până la prezentarea medicului autoizolaţi-vă pentru a proteja ceilalţi membrii ai familiei. În toate cazurile în care medicul de familie vă recomandă examen de specialitate, internare sau tratament, respectaţi recomandarea.
Nu recurgeţi la automedicaţie, chiar dacă ştiţi că în situaţii similare un medicament v-a ajutat. Dacă prezentaţi febră, tuse, vă curge nasul, vă doare în gât, nu mergeţi la serviciu până nu vă consultă medicul de familie. În situaţia în care copilul dumneavoastră prezintă febră, tuse, îi curge nasul, îl doare în gât, nu-l lăsaţi să meargă la grădiniţă/şcoală/liceu/facultate, până nu consultaţi medicul de familie.
Dacă un medic sau cadru medical v-a recomandat izolare la domiciliu pentru că aveţi semne de boală sau pentru că sunteţi contactul unui caz confirmat de boală, respectaţi recomandarea. Direcţia de Sănătate Publică susţine faptul că vaccinarea antigripală râmăne cea mai eficientă măsură de prevenire a gripei.