joi, noiembrie 28, 2024
AcasăACTUALITATEAvicola Călăraşi livra carne de pui infestată cu salmonella

Avicola Călăraşi livra carne de pui infestată cu salmonella

- Advertisement -

Dosarul evaziunii fiscale de 50 de milioane de euro a scos la iveală şi alte nereguli grave, în special la Avicola Călăraşi. Societatea livra clienţilor săi, în special hypermarketului Selgros, carne de pui infestată cu salmonella.

Din referatul procurorilor reiese clar că situaţia era cunoscută de Orlando Daher, patronul firmei, dar şi de unii angajaţi. Mai mult, inclusiv la nivelul DSVSA Călăraşi se prelevaseră probe care au scos la iveală problemele din halele de producţie. Cu toate astea, activitatea Avicola a continuat. Peste 17 tone de carne de pasăre au fost retrase până acum din magazinele din Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca.

De ce directorul DSVSA Călărași, Vasile Nedelcu, nu a dispus oprirea activităţii dacă știa de situație?

Conform referatului procurorilor, „în cadrul activităţii societăţii SC Avicola Călăraşi SA, Orlando Daher a acţionat în cursul anului 2013 pentru punerea în consum public de carne de pui alterată în vederea vânzării încălcând normele în vigoare, sens în care cel în cauză întreprinde demersuri pentru a fi favorizat şi a nu fi sancţionat de Vasile Nedelcu, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Securitatea Alimentelor DSVSA Călăraşi”.

Avicola Călăraşi a livrat unui lanţ de hypermarketuri „cantităţi importante” de carne alterată, adusă în paleţi în care erau şi „excremente de rozătoare”, aspect sesizat de comerciant. Miercuri la prânz, Selgros a anunţat că a retras din magazinele sale toate produsele livrate de Avicola Călărași, din cauza aspectului și calității necorespunzătoare. Totodată, a decis stoparea oricăror livrări viitoare de marfă, până la clarificarea situației, informează un comunicat al companiei.

Probele de la DSV au scos la iveală infestarea cu salmonella, dar inspectorii sanitari nu au dispus nimic

La data de 13.09.2013, Orlando Daher este informat de un angajat, Ilie, despre gravitatea extinderii infestării halelor cu pui, constătari făcute de medicii veterinari: „Sunt la DSV, vreau să vă spun că toate celelalte hale trimise, aveau trimitere 4, 5, şi numai puţin 4, 5, 11, 12, 13, 14 adică şase hale, din şase hale trimise toate sunt pozitive la CO… sunt pozitive la CO (salmonela CO tipo ifantis), deci pe fecale tot ce a trimis a doua oară a ieşit pozitiv”. Ce s-a întâmplat după aflarea rezultatului analizelor, de ce DSVSA Călăraşi a permis Avicola să comercializeze puii dacă constataseră infestarea halelor cu salmonella, ar trebui să aflăm de la directorul Vasile Nedelcu.

În perioada mai-septembrie 2013 Orlando Daher a coordonat producerea şi distribuţia pe piaţă a unor importante cantităţi de carne de pasăre, mare parte din aceasta fiind improprie consumului uman, aspect constatat în mai multe rânduri de reprezentanţii/administratorii diferitelor firme aflate pe lanţul de distribuţie respectiv. În 8 mai 2013, Orlando Daher este informat că Mario Trans Robert SRL Bucureşti şi NED Group SRL Constanţa au returnat aproximativ 100 kilograme e marfă ce prezintă caracteristici organoleptice (culoare, miros, gust) improprii;”, se mai exemplifică în referat.

Orlando Daher vindea carnea fără certificat

La data de 7 iulie 2013, Moubarak Mahmoud Sleiman îi spune lui Orlando Daher că are client care „vrea pui pentru Irak…frate, noi avem 40 de tone pregătite…”, iar Orlado Daher îi răspunde că „s-au vândut…le-am vândut intern…au făcut 6 luni de la data de producţie, nu mai era bun pentru Irak, am fost nevoit să-l vând aşa, n-am avut altă soluţie…bine că am scăpat de alea 40 de tone şi că s-au terminat odată… nici n-am avut certificat.”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite