miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăPOLITICAPNL Europarlamentare 2014/Despre oameni, politici și campanii…(eliminarea discriminării)

PNL Europarlamentare 2014/Despre oameni, politici și campanii…(eliminarea discriminării)

- Advertisement -

Suntem la jumătatea campaniei pentru alegerile europarlamentare și, în ciuda faptului că atât Victor Ponta, cât și Traian Băsescu boicotează campania pentru Parlamentul European, PNL își face cunoscut, în fiecare zi, în mod corect și cu respect față de cetățean, programul și proiectele pentru forul european. Pentru ca viața românilor să fie mai bună este nevoie de legi bune și decizii la nivelul PE luate de oameni politici competenți, cu experiență în cadrul mecanismelor europene de decizie și care au curajul să impună schimbările necesare.

PNL propune măsuri de reformare a reprezentării României la Bruxelles în sensul legitimității democratice conferite de dezbaterea în Parlamentul României a politicilor europene. Această reformare este absolut necesară în vederea preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România în 2019.

În ceea ce privește domeniile-cheie precum politica financiară, integrarea tinerilor în piața muncii, industrie, energie, agricultură, infrastructură, IMM-uri, IT&C și Tehnologie, domenii de care depinde creșterea economică și puterea economică a României pe piața europeană, eliminarea discriminării este un domeniu în care EuroCampionii României au excelat.

 

PNL are ca obiectiv eliminarea tuturor barierelor din calea românilor în Europa. Bătălia pentru recunoașterea deplină a drepturilor cetățenilor români, accesul lor nediscriminatoriu pe piața muncii, recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în țară, libertatea de mișcare în spațiul comunitar și tratament egal al cetățenilor români cu cel al altor cetățeni ai Uniunii trebuie dusă atât la nivelul instituțiilor europene, cât și prin intermediul relațiilor bilaterale. PNL a fost și va fi în continuare un promotor al mobilității profesionale la nivel european. De asemenea, pentru stimularea mobilității cetățenilor UE, e necesară facilitarea circulației documentelor oficiale referitoare la identitatea, calificarea, cazierul și proprietățile cetățenilor, precum și la statutul juridic al firmelor.

Acțiunile europarlamentarilor liberali pentru atingerea acestui obiectiv vor consta în:

RECUNOAȘTEREA DIPLOMELOR. PNL își propune să demareze o dezbatere europeană legată de o mai bună aplicare a tratatelor și directivelor europene ce prevăd recunoașterea automată a diplomelor și demararea de sancțiuni pentru acele state care în continuare discriminează cetățenii români, nerecunoscându-le diplomele.

SUSȚINEREA ANTREPRENORIATUL FEMININ. Europarlamentarii PNL susțin folosirea de fonduri europene pentru a promova antreprenoriatul feminin, în special în zona rurală, prin instrumentele de micro-finanțare oferite de programul european PROGRESS.

MILITAREA ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII. PNL susține coordonarea grupului de europarlamentari români pentru a pune presiune constantă asupra factorilor de decizie europeni în vederea eliminării oricăror discriminări cărora cad victimă cetățeni români în spațiul comunitar. PNL va milita pentru acțiuni ferme din partea Comisiei Europene, care să meargă până la declanșarea procedurii de infringement împotriva acelor state care își propun sau tolerează discriminarea cetățenilor români.

SUSȚINEREA LIMITĂRII FRAUDELOR ÎN SECTORUL ALIMENTAR. PNL susține înăsprirea legislației cu privire la traseul și originea produselor alimentare pe lanțul producător –procesator – distribuitor, cu scopul creșterii siguranței alimentare a consumatorilor și limitării fraudelor în acest domeniu.

MILITAREA PENTRU EGALITATEA ÎNTRE FEMEI ȘI BĂRBAȚI PE PIAȚA MUNCII. Strategia europarlamentarilor PNL vizează promovarea participării femeilor în cadrul procesului decizional și în funcțiile superioare de conducere, respectiv concilierea vieții profesionale cu cea familială.

SUSȚINEREA ELIMINĂRII BIROCRAȚIEI. PNL va continua să promoveze măsuri precum eliminarea cerinței legalizării documentelor și a apostilei, a obligativității traducerilor autorizate, respectiv consolidarea cooperării administrative pentru a asigura încrederea între autoritățile statelor membre și a combate abuzurile și falsificarea acestor documente.

PNL consideră că România trebuie să accelereze negocierile pentru aderarea la spațiul Schengen, eliminând astfel orice control discriminatoriu pentru cetățenii și companiile noastre în interiorul granițelor Uniunii Europene.

Așa cum afirmă și Adina Vălean, unul dintre cei mai puternici europarlamentari, „Suntem cetățeni europeni și trebuie să ne promovăm interesele. Nimeni nu ne dă drepturi, dacă nu ne batem pentru ele, nimeni nu ne da bani, dacă nu știm să-i atragem, nimeni nu ne va da vreodată locul pe care stă, dacă nu suntem dispuși și capabili să ni-l câștigăm. Aceste alegeri, ca toate celelalte, nu trebuie să vă fie indiferente. Dacă nu vă implicați acum, nu aveți dreptul mai târziu să vă plângeți că societatea în care trăiți nu este și cea pe care v-o doriți. Trebuie să vă preocupe și să mergeți la vot, să vă informați și să alegeți, pentru că dreptul la vot este un drept câștigat de acest popor după mulți ani, cu foarte mult efort și sacrificii”.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite