La data de 02 martie 2016, în intervalul 11.00 – 13.00, poliţiştii Biroului Rutier Călăraşi au desfăşurat o acţiune pe strada Bucureşti, pentru creşterea siguranţei în trafic a pietonilor.
Poliţiştii au verificat respectarea normelor privind acordarea priorităţii de trecere şi a celor aplicabile pietonilor.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 pentru neacordare de prioritate, fiind sancţionaţi şi 16 pietoni.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 5670 lei.
Au fost reţinute 4 permise de conducere şi a fost retras 1 certificat de înmatriculare.