marți, noiembrie 26, 2024
AcasăACTUALPolițiștii au reținut încă trei „vânzători” de motorină contrafăcută din Dragalina

Polițiștii au reținut încă trei „vânzători” de motorină contrafăcută din Dragalina

- Advertisement -

Trei bărbați din Dragalina, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, reținuți de polițiștii din Călărași.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat 7 percheziții domiciliare, pe raza comunei Dragalina, județul Călărași.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada martie – aprilie a.c., cei în cauză ar fi procedat la contactarea telefonică a unor persoane care aveau anunțuri pe site-urile de vânzări, cărora le propuneau vânzarea unor cantități importante de motorină la prețuri avantajoase.

Tranzacțiile ar fi avut loc pe raza comunei Dragalina, unde victimele au fost prejudiciate cu 5.550 de lei, sumă achitată pe 1.800 de litri de amestec de substanțe cu miros și culoare specifică motorinei.

La data de 15 aprilie a.c., 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite