Andreea Ioniță a fost găsită decedată, pe 6 septembrie, anul acesta, lovită la cap, la 20 de metri de Gara Ciulnița. Fata era căzută lângă șinele de cale ferată.
Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Călărași a luat în calcul varianta unui accident dar nu a exclus nici posibilitatea ca cineva să o fi împins pe Andreea.
În urma vizionării camerelor aflate în vagoane, se vede cum Andreea încearcă să deschidă o ușă care se pare că se blocase, apoi, panicată că trenul pleacă din stație, fuge prin tren către o altă ușă pe care să coboare.
În grabă, încercând să coboare din trenul care se pusese în mișcare, fata s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la cap, fapt ce i-a provocat moartea la doar 25 de ani.
Tânăra din Călărași era farmacistă în Constanța, iar tatăl său, fost polițist DIAS, și sora ei o așteptau în gară. Nu a coborât din tren și atunci au sunat la Poliție.
În data de 6 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Ciulnița au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că fiica sa nu a coborât din trenul de călători care circula pe ruta Mangalia-București, neștiind nimic despre ea.
În urma primelor cercetări, la aproximativ 20 de metri de peron a fost găsită fata, de 25 de ani, care prezenta leziuni la nivelul capului. Aceasta a fost examinată medical de un echipaj din Serviciul de Ambulanța Județean Călărași, fiind ulterior declarat decesul acesteia.