duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăACTUALPoliţiştii depistează în trafic maşini neînmatriculate conduse de şoferi beţi, fără permis...

Poliţiştii depistează în trafic maşini neînmatriculate conduse de şoferi beţi, fără permis sau cu dreptul de a conduce suspendat

- Advertisement -

Fundulea – Bărbat depistat de poliţişti după ce a condus pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat şi având dreptul de conducere suspendat

În ziua de 23 iunie a.c., în jurul orei 13.50, un agent de poliţie din cadrul Formaţiunii Rutiere Fundulea a depistat pe D.N. 3, în Oraşul Fundulea, pe S. Gabriel, de 40 ani, din Municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autovehiculul cu patru roţi uşor, proprietate personală, neînregistrat, având permisul de conducere reţinut din luna aprilie 2014.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că în aceeaşi zi, autovehiculul a fost condus şi de S. Nicoleta, de 33 ani, din Comuna Frăsinet, soţia bărbatului.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendat.

Olteniţa – Dosar penal întocmit pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul având o  alcoolemie peste limita legală

Patrula formată din poliţişti ai Biroului Rutier Olteniţa a oprit pentru control pe strada Mihai Bravu, din Municipiul Olteniţa, ieri, 23 iunie a.c., în

jurul orei 15.30, autoturismul condus de A.  Marin, de 58 ani, ocazie cu care s-a constatat că acesta emana halenă alcoolică.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,41 mg/litru alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Săruleşti – Depistat la volanul unui autovehicul, fără permis de conducere

Aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Comunei Săruleşti, agenţi din cadrul Postului de poliţie Săruleşti au oprit pentru control pe DJ 402, în ziua de 23 iunie a.c., în jurul orei 15.30, autoturismul marca Dacia Logan, condus de N. Adrian, de 25 ani, din aceeaşi localitate, stabilindu-se faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite