Rodica Dohot. O investiţie de amploare, pe care Consiliul Judeţean Călăraşi vrea să o facă pentru Spitalul Judeţean Călăraşi, este achiziţionarea unui RMN. Un aparat de acest gen costă undeva în jurul sumei de 1 200 000 de euro, dar din bugetul de stat s-ar acoperi o mare parte, partea CJ fiind de 240 000 de euro. Un astfel de aparat este extrem de benefic pentru judeţul Călăraşi, mai ales că şi computerul tomograf a fost defect foarte mult timp, asta până în urmă cu 4 luni, când consilierii judeţeni au aprobat suma de 457 000 lei pentru repararea CT-ului.
„O să am o întrevedere cu Eugen Nicolăescu şi vreau să discut despre RMN, dacă există fonduri şi dacă putem să cumpărăm acel RMN. Consiliul Judeţean ar trebui să contribuie cu 20% şi Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii cu 80%. O să vedem ce putem face să aduc cât mai repede RMN-ul la Călăraşi.”, spune Răducu Filipescu, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi.
De când Spitalul Judeţean Călăraşi a fost preluat de Consiliul Judeţean Călăraşi, prioritatea conducerii a fost îmbunătăţirea sistemului medical din Călăraşi prin modernizarea secţiilor şi achiziţionarea de aparate medicale performante, iar asta se poate vedea prin utilitatea Ambulatoriului Integrat care deserveşte lunar peste 5000 de pacienţi. Din acest motiv se doreşte şi urgentarea achiziţionării RMN-ului, să se poată face pacienţilor o diagnosticare imediată şi implicit o vindecare mai rapidă. Nu numai aparatul RMN este foarte scump, dar şi întreţinerea lui. În plus, este nevoie de amenajarea unei camere speciale în care acesta să fie amplasat şi va fi nevoie şi de personal specializat pentru o utilizare corectă.