(Continuare) Nu este în intenţia noastră să pătrundem în mitologia lui Dionis, zeul care avea şi darul de a face să ţâşnească din ţărână lapte, miere şi vin, îndulcind grijile oamenilor. Aşteptăm o altă ocazie, un alt cadru de exprimare. Până atunci, îi vom căuta urmele în artele plastice, până a ajunge la emblema Domeniilor Ostrov. (sursa: Wikipedia)
La jumătatea secolului al V-lea î. Hr., se produce o schimbare în iconografie; zeul care fusese până atunci bărbos, încununat cu iederă (viţă-de-vie?) şi purtând veşminte lungi, ia de acum o înfăţişare adolescentină. Atributele îi sunt pe lângă tirs, toiagul său ornat cu conuri de pin şi frunze de viţă-de-vie, un vas pentru vin (Kantharos), pantera şi şarpele (de la Wikipedia, enciclopedia liberă). Din secolul al IV-lea, Dionis este reprezentat prin măşti, datorită originii teatrului din cultul său.
Zeul nu este prea băgat în seamă în arta medievală. Doar artiştii Renaşterii, hrănită de Antichitatea clasică, sunt atraşi de misterul lui.
Bacchanalele sunt, de exemplu, o temă a gravurilor lui Andrea Mantegna, care îl influenţează şi pe Albrecht Dürer. Dionis-Bacchus apare la ambii artişti ca satir durduliu şi ameţit de băutură. Acest tip se regăseşte mai târziu la Tiţian („Il Baccanale degli Andrii”, ca. 1518, Prado, Madrid) şi la Peter Paul Rubens („Bacchus”, 1638-40 , 191 x 161.3 cm, Ermitaj, St. Petersburg]).
Michelangelo Buonarroti îl sculptează în tinereţea lui chiar pe zeul Dionis clătinându-se şi având înfăţişarea unui adolescent molatic (sculptură din marmură, 1497/98, Galleria degli Uffizi Florenţa), şocându-şi puternic contemporanii, care căutau în imitarea artei antice idealul bunei măsuri. În felul acesta neconformist, ca întruchipare a senzualităţii şi a vanităţii în figura unui tinerel stricat, îl pictează şiCaravaggio. Acesta s-a identificat chiar cu zeul în autoportretul în postura de „Bacchus bolnav” (ca. 1593, Galleria Borghese, Roma). În baroc tipul acesta iconografic se transformă, subordonat tematicii vanităţii, într-un copilandru bând vin, de exemplu la Guido Reni (Gemäldegalerie Dresda).
Pictura flamandă îi consacră lui Bacchus în secolele XVI şi XVII un loc în festivităţile campestre, în mijlocul ţăranilor, de pildă în „Nunta ţărănească” a lui Johann Liss (Szépmüvészeti Múzeum, Budapesta). Acest motiv e preluat şi de Velázquez.
Educaţia lui Dionis de către nimfe şi legătura lui amoroasă cu Ariadna devin teme ale protoclasicismului francez din epoca raţionalismului, de exemplu la Nicholas Poussin, în „Mercur îl încredinţează pe Bacchus nimfelor”, ca. 1625-27, Musée du Louvre, dar şi în diverse reprezentări ale Bacchanalelor cu accentul pus pe exercitarea cultică a dansului şi a muzicii.
Arta rococoului nu a mai fost atât de interesată de temă, ea tinzând spre aplanarea pasiunilor în viziunile ei graţioase. Artiştii l-au citat pe Dionis doar ca personificare a toamnei sau a lunii octombrie. Ca o concluzie a atitudinii secolului XVIII faţă de zeu pare interpretarea cu un iz uşor sentimental dată salvării Ariadnei de către clasicistul german Johann Heinrich von Dannecker; în celebrul său grup statuar „Ariadne pe panteră” (1814, Liebieg-Museum, Frankfurt) este exemplificată puterea femeii asupra pasiunilor masculine.
De-abia naturalismul îl redescoperă cu adevărat pe Dionis, la cumpăna dintre secolele XIX şi XX, de pildă în autoportretul în care Lovis Corinth se reprezintă ca un Bacchus cherchelit, exponent al vitalităţii triumfând asupra morţii (1908, colecţie particulară). Bacchus corespunde în acest rol lui Pan în literatura naturalismului (Knut Hamsun) şi Dionis-ului nietzschean din „Naşterea tragediei”.
*
Alegerea era pe sufletul patroanei: Dionis zâmbind în lumina unui opaiţ găsit chiar pe teritoriul ei de administraţie. Marian Neagu i-a prezentat câteva interpretări grafice ale opaiţului realizate prin anii ’80 de artistul plastic Marcel Aciocoiţei. Oana a mai ales o dată. Marcel şi-ar dori să reia însemnul Domeniilor Ostrov.
Răzvan Ciucă
Domeniile Ostrov, 2013
P.S.: Pentru relaţionare îi mulţumesc prietenului meu Florin Rădulescu, expert la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Călăraşi.
