Ca parte a programului Life Long Learning al Comisiei Europene, subprogramul Leonardo da Vinci asigură fonduri pentru diferite tipuri de activități, de exemplu un stagiu de practică pentru o educație profesională inițială într-un anumit domeniu. Acest stagiu permite tinerilor dobândirea de noi competențe, cunoștințe și calificări, în scopul creșterii competitivității pe piața europeană a forţei de muncă aflată în continuă schimbare.
Colegiul a primit aprobarea pentru un proiect de mobilități LdV și la concursul de selecție organizat în noiembrie 2013 s-au înscris 44 de elevi ai claselor IX-X de la matematică – informatică intensiv engleză/ informatică. În urma probei practice de evaluare a competenţelor informatice, a testului de engleză și evaluarea dosarului de candidatură, au fost selectati 15 elevi care au participat la o pregătire specifică, pedagogică, lingvistică și culturală la nivelul colegiului, cu membri ai echipei de gestiune a proiectului.
În perioada 16 martie – 5 aprilie 2014 cei 15 elevi ai Colegiului Național “Barbu Știrbei” care s-au deplasat în Germania, la Leipzig, au fost: Neagu Ana-Maria (IXD), Radu Flavia (XC), Bobică Alexandra Carla (XD), Codarcea Edward (IXC), Dinu Silviu (IXC), Mihai Alexandru (IXC), Ducu Andrei (XA), Tănase Ionuț (XA), Floriștean George (XB), Oruz Adrian (XB), Petrescu Răzvan (XB), Chiriac Amedeo (XC), Lățcan Eduard (XC), Pleșea Andrei (XC) si Oprea Alexandru (XD).
Elevii s-au adaptat rapid la schimbările culturale și la noul mod de viață. Și-au dezvoltat abilitățile de a lucra în echipă într-un mediu intercultural, de utilizare a tehnologiilor multimedia și de folosire a limbajului specific de specialitate, într-o limbă de circulație internațională.
În timpul celor 3 săptămâni de stagiu cu specialiştii firmei germane Robotron Bildungs und Beratungszentrum GmbH din Leipzig și-au dezvoltat competențe privind utilizarea programului de editare grafică Adobe Photoshop, a programului Adobe Premiere, Adobe Flash si a aplicatiei de dezvoltare web Adobe Dreamweaver.
Monitorizarea şi mentoratul participanților s-a realizat de către coordonatorul de proiect (prof. Dincă Marinela) și responsabilul cu formarea profesională (prof. Dumitrescu Gica). Recunoaşterea și validarea competențelor dobândite de catre participanți, s-a concretizat la finalul mobilității prin acordarea de certificate Europass Mobility emise de catre C.N. “Barbu Stirbei” și completate împreună cu organizaţia de primire, Robotron Bildungs und Beratungszentrum GmbH precum si a Certificatelor lingvistice.
Într-un mediu de lucru real sub îndrumarea specialiștilor în domeniul IT, participanții au obținut cunoștințe practice de webdesign, tehnologii web si audio-video, grafică și animație, care nu pot fi obținute în cadrul orelor de laborator din școală. Cunoștintele obținute au o valoare mai mare deoarece aduc un plus de experiență, participanții devin mai siguri pe ei, iar rezultatele școlii vor crește. În același timp, proiectul a oferit o deschidere spre valorile educaţiei europene și aliniază şcoala la standardele europene.