duminică, aprilie 13, 2025
AcasăPOLITICAPremier Nicolae Ciucă: Reducem cu 10% cheltuielile ministerelor la bunuri și servicii

Premier Nicolae Ciucă: Reducem cu 10% cheltuielile ministerelor la bunuri și servicii

- Advertisement -

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că, împreună cu partenerii de coaliție, a decis să reducă cu 10% cheltuielile ministerelor la bunuri și servicii, să oprească achizițiile de autovehicule, de mobilier, precum și alte cheltuieli neesențiale ale instituțiilor publice.

„Am încheiat, împreună cu partenerii de coaliție, discuțiile pe măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare. Am stabilit că este necesară o reducere la jumătate a numărului consilierilor din cabinetele demnitarilor din aparatul guvernamental. Vom îngheța angajările la stat, bineînțeles ținând cont că învățământul și sănătatea au, în continuare, nevoie de personal.

Tot în coaliție, am decis și introducerea lanțului scurt de aprovizionare, un sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu și de sănătate. Mai precis, în acest circuit activitatea economică se desfășoară în zona de producție sau în vecinătatea acesteia și se realizează prin mijloace ecologice şi sustenabile de producție agroalimentară.

Concret, prin această măsură vânzarea se va face de la un fermier la un consumator prin implicarea unui număr cât mai redus de intermediari. În plus, entitățile publice care desfășoară activități de alimentație publică (cantine școlare, unități militare, cantine spitalicești etc.) vor achiziționa alimente din vecinătate, conform unor reguli bine stabilite.”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite