După demisia deputatului Aurel Nicolae din funcția de președinte interimar al UNPR Călărași, cel care va ocupa această funcție va fi Vasile Gâdea. „Țin să-i mulțumesc domnului deputat Aurel Nicolae pentru activitatea desfășurată împreună în cadrul UNPR-ului, pentru rezultate, chiar dacă nu au fost cele spontate de noi înainte de alegerile locale și cele pentru care am muncit și am pregonizat că vom scoate mai mult. Dumnealui, echipei, colegilor care și-au manifestat dorința de a se retrage din această construcție, le mulțumesc și sper ca pe viitor organizația, prin această fuziune să crească și să reușim să facem organizații la nivelul întregului județ și să demonstrăm că suntem o forță. Consilierii locali, primarul, viceprimarul, pe care îi avem la ora actuală, nu și-au manifestat dorința să plece, nici nu ar putea să plece în altă parte, pentru că și-ar pierde mandatul și sper eu, vor rămâne în continuare și ne vom strădui să creștem această organizație.”
Cel care l-a recomandat pentru această funcție a fost chiar fostul președinte interimar, deputatul Aurel Nicolae.