Chiar în prima zi a acestei săptămâni, primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin a vizitat trei persoane din municipiu nostru ce au aniversat venerabila vârsta de 100 de ani. Valeria Sârbu, Aurica Ionescu şi Leana Radu sunt cele trei senioare ce au împlinit în cursul acestui an vârsta de 100 de ani.
Primarul Drăgulin a mers personal acasă la cele 3 bătrâne şi le-a dăruit câte un pachet de alimente şi o sumă de bani.
„Nu mulţi dintre noi se pot gândi că vor aniversa 100 de ani, tocmai de aceea aceste trei doamne pot reprezenta un exemplu de longevitate. Cu această ocazie ţin să le urez un sincer şi călduros „La mulţi ani!”, a declarat Daniel Ştefan Drăgulin.