Primăria Municipiului Călăraşi a depus spre finanţare, pentru al doilea an consecutiv, proiectul cu titlul „Dunărea, forever”, prin Programul Operaţional de Pescuit 2007-2013.
Valoarea proiectului propusă spre finanţare este de 463.140 lei, 100% grant, acesta propunându-şi ca obiectiv realizarea, în parteneriat cu AJVPS Călăraşi, a sărbătoririi Zilei Dunării – ediţiile 2014 şi 2015, a activităţilor de promovare turistică a zonei Municipiului Călăraşi, membru al FLAG Dunărea Călărăşeană, a activităţilor de susţinere a luptei împotriva braconajului şi de protecţie împotriva poluării apelor fluviului Dunărea prin implicarea actorilor cu competenţe în domeniu aflaţi în aria proiectului, reînvierea tradiţiilor locale privind îndeletnicirea pescuitului, a festivalurilor pe apă organizate şi realizate de Asociaţia Ivan Patzaichin – Milla 23.
Toate aceste activităţi se vor desfăşura timp de 14 luni, finalizarea implementării fiind estimată până la 31 septembrie 2015.
Sărbătoarea Dunării, ediţia 2014, este primul eveniment din cele propuse prin proiect, în preajma Zilei Marinei, pe 17 august 2014, într-un format asemănător celui de anul trecut când, călărăşenii şi nu numai, au participat, în număr foarte mare, la secţiunile evenimentului.
Biroul de presă