Executivul Primăriei municipiului Călărași intenționează să construiască un nou bloc de locuințe sociale, pe o fundație existentă. Banii vor fi alocați din bugetul local, suma fiind de 9,2 milioane lei.
Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de astăzi.
Lucrările pentru obiectivul de investiţii „Bloc de locuinţe sociale 15 tronson A+B din Ansamblul de locuinţe Mircea Voda Sud 3” au fost începute în anul 1985 şi continuate până în anul 1989 când au fost sistate din lipsă de fonduri.
Blocul de locuinţe sociale 15 Tr. A+B este situat în municipiul Călăraşi, str. Dumbravei nr. 2 bis şi se va construi pe fundaţia existentă. Reproiectarea blocului s-a făcut ţinând cont de prevederile Legii locuinţei 114/1996,cu respectarea cerinţelor tehnice din expertiza tehnică efectuată asupra fundaţiei existente şi a studiului geotehnic.
Funcţionalitatea propusă:
– subsolul – adăpost de protecţie civilă prevăzut cu ieşire de salvare restul spaţiilor având funcţiunea de spaţii tehnice;
– la parter, cele două tronsoane dispun de câte un acces principal şi un acces secundar. Accesul principal se face din str. Dumbravei. Accesul în fiecare tronson al blocului se realizează printr-un hol de acces, de unde se accede în casa scării, centrala termică şi camera de hidrofor. Holurile asigură distribuţia la cele şase apartamente de la parter (câte trei pe fiecare tronson ). La parter sunt prevăzute 2 apartamente de 3 camere, 2 apartamente de 2 camere, 2 apartamente cu o cameră.
– Etaj 1-4 – prin intermediul scărilor şi a lifturilor se asigură accesul la fiecare nivel. Sunt prevăzute pentru fiecare nivel câte 8 apartamente (câte 4 apartamente/tronson/etaj) 2 apartamente cu 3 camere, 2 apartamente cu 2 camere şi 4 apartamente cu o cameră.
– Etajul 5 retras – sunt prevăzute 6 apartamente (câte 3 apartanente/tronson/etaj ), 4 apartamente cu o cameră şi 2 apartamente cu două camere.
Total apartamente: 44 după cum urmează:
– 22 apartamente cu o cameră
– 12 apartamente cu două camere
– 10 apartamente cu trei camere
Apartamentele sunt prevăzute pe contur cu zidărie din BCA, atât la exterior cât şi între apartamente, respectiv intre apartamente şi circulaţiile comune. Compartimentările din gips carton, finisajele interioare –pardoseli din parchet şi gresie, faianţă bucătării şi baie, tâmplărie interioară lemn, tâmplărie exterioară PVC, vopsitorie lavabilă, finisajele exterioare – TERMOSISTEM. Acoperişul este tip terasă necirculabilă peste planşeu de beton armat peste etajul patru şi etajul cinci.
Încălzirea apartamentelor cât şi a apei calde menajere se va face prin centrale termice de scară.
Indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Locuinţe sociale bloc 15 Tr. A+B” din municipiul Călăraşi sunt în valoare totală de 9.210.019 lei cu TVA, din care construcţii-montaj 7.316.808 lei cu TVA, conform devizului general anexat.