duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEPrimăria Călărași/Drăgulin: „Șase apartamente au fost puse la dispoziție medicilor”

Primăria Călărași/Drăgulin: „Șase apartamente au fost puse la dispoziție medicilor”

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Lipsa locuințelor pentru medicii Spitalului Județean de Urgență din municipiul Călărași este una din problemele majore cu care se confruntă administrația locală și județeană. Mulți medici rezidenți cer transferul din unitățile medicale unde au fost repartizați tocmai din cauza acestui impediment. Vizavi de această situație, primarul Drăgulin a făcut câteva precizări.

„Știu despre acest lucru, chiar domnul manager a fost pe la mine și dacă nu mă înșel cred că șase apartamente au fost puse la dispoziția medicilor. Unul a fost atribuit unui medic ATI-ist care a plecat și a trebuit să îl dăm altui medic, acum a venit un alt medic și vom rezolva și această situație. Am discutat și cu domnul Ciocârlan, directorul SPCTAFL Călărași, iar în urma evacuărilor care încep din luna aprilie vom vedea ce mai este disponibil. O problemă pe care mulți călărășeni mi-au semnalat-o este aceea că multe dintre locuințele ANL sunt nelocuite, oamenii sunt plecați și asta este un lucru rău. Spun asta pentru că în condițiile în care ei își plătesc chiriile nu poți să îi dai afară. Vom vedea ce este de făcut”, a menționat Drăgulin.

La rândul său, vicele CJ Călărași, Marian Dinulescu, a spus că lipsa locuințelor pentru medici și specialiști este în atenția Consiliului de multă vreme și se încearcă găsirea unor soluții.

„Noi ne-am propus să facem un bloc de locuințe pentru specialiști, îl avem prins să îi facem DALI și alte studii. Avem în vedere să facem un bloc pe fundația de la Drumuri și Poduri, pe B-dul Cuza Vodă”, a completat vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Marian Dinulescu.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite