Primăria comunei Fundeni își dorește ca toate deciziile privind educația copiilor din Fundeni să fie rezultatul unui dialog deschis și transparent cu toți factorii implicați. În acest sens, a fost organizată o amplă consultare cu părinții și cadrele didactice pentru a dezbate modificările propuse în ceea ce privește rețeaua școlară din comunitate.
Sâmbătă, 07.12.2024, a avut loc o consultare a părinților elevilor înscriși la Școala Primară Nr. 3 Fundeni în legătură cu proiectul de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare de pe raza comunei Fundeni, pentru anul școlar 2025 – 2026, inițiat primarul Gheorghiță Cărtușanu.
În urma consultării părinților s-au luat următoarele decizii:
Elevii înscriși la Școala Nr. 3 Fundeni nu vor fi relocați. Proiectul de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare de pe raza UAT Comuna Fundeni, pentru anul școlar 2025-2026 va fi modificat în acest sens.
Discutarea cu cadrele didactice și directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Fundeni a sesizărilor părinților cu privire la animalele din curtea școlii, în sensul de a nu mai permite adăpostirea animalelor în curtea școlii și în interiorul sălilor de clasă.
Discutarea în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Fundeni despre alte problemele sesizate de către părinti în legătura cu Școala Primară Nr. 3 Fundeni.
Cadrele didactice de la Școala Primară Nr. 3 Fundeni au fost invitate pentru discuții în data de 09.12.2024, ora 15.30, dar nu s-au prezentat.
„În vederea construirii unui mediu educațional performant, în care elevii să aibă cele mai bune șanse pentru un viitor de succes, sperăm într-o bună colaborare atât cu părinții, cât și cu reprezentații unităților de învățământ din comuna Fundeni!”, a afrmat primarul Gheorghiță Cărtușanu.