luni, octombrie 28, 2024
AcasăACTUALPrimăria vrea pistă de jogging în Parcul Dumbrava

Primăria vrea pistă de jogging în Parcul Dumbrava

- Advertisement -

Rodica Dohot. Municipalitatea are în plan ca în această vară să facă unele transformări în parcul Dumbrava. Deja SP Pavaje Spaţii Verzi a început o amplă curăţenie în acest parc, se amenajează noi spaţii, dar pe cât posibil se va crea un spaţiu special destinat pentru alergat.

Întrucât foarte mulţi călărăşeni folosesc drumul naţional către Chiciu ca loc de alergat, primarul Drăgulin crede că pot avea loc eventuale accidente, deoarece drumul nu este amenajat pentru o astfel de activitate sportivă.

„Din constatările pe care le-am făcut am văzut că sunt foarte mulţi călărăşeni care aleargă pe drumul naţional care duce spre Chiciu. Este destul de riscant şi pot apărea accidente neprevăzute. Împreună cu colegii mei am mers în parcul Dumbrava, am discutat şi cu arhitectul primăriei şi în perioada imediat următoare vom analiza posibilitatea realizării unei piste de alergări în parcul Dumbrava”,

Şi pentru că alergatul pe asfalt presupune un şoc mai mare la nivelul gleznelor, genunchilor, şoldului şi coloanei vertebrale, primarul Drăgulin deja s-a gândit din ce va fi viitoarea pistă de jogging.

„Această viitoare pistă nu va fi betonată, ci va fi din zgură, material pe care îl vom procura de la siderurgic. Vom încerca să luăm o zgură mărunţită care va atenua şocurile.”, este de părere Drăgulin.

Edilul municipiului a luat în considerare şi partea economică care implică realizarea acestei piste. Primăria va beneficia de fonduri economice care vor veni din partea unor firme private ce vor ajuta la realizarea acestui proiect.

„De această pistă de jogging vor beneficia toţi cetăţenii municipiului Călăraşi. Finanţarea nu se va face din banii primăriei ci prin bunăvoinţa unor firme private.”, a declarat primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite