luni, noiembrie 25, 2024
AcasăPOLITICAPrimarii liberali, reconfirmaţi pentru viitoarele candidaturi

Primarii liberali, reconfirmaţi pentru viitoarele candidaturi

- Advertisement -

Rodica Zaharia. În cadrul unei conferinţe de presă, co-preşedintele PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, a vorbit despre situaţia viitoarelor candidaturi ale actualilor primarilor şi despre potenţialele candidaturi ale altor liberali pentru localităţile judeţului.

Conform directivelor de la centru, Filipescu a menţionat că primarii trebuie reconfirmaţi în cadrul întâlnirilor din Comitetul Judeţean Executiv.

„La ultima şedinţă de partid au fost prezenţi primarii din Colegiile 2 şi 3, cei care au putut ajunge, şi i-am reconfirmat, că asta e regula, fiecare candidat la primărie trebuie confirmat de către Comitetul Judeţean Executiv. Cei care nu au putut ajunge la şedinţă vor fi reconfirmaţi ulterior. Acest gen de acţiuni au loc în prezenţa lor, e normal, asta pentru că nu poţi să spui… te reconfirm, dar nu eşti aici”, a precizat Filipescu.

Aceeaşi sursă a mai punctat şi faptul că fiecare candidat trebuie să răspundă de tot ceea ce implică responsabilitatea privind organizarea campaniei electorale.

„Candidatul la primar este şi răspunzător de campania în care se angajează şi o să fie şi preşedinte de organizaţie, aşa este normal să aibă toate pârghiile de decizie în mână. Este o hotărâre pe care a luat-o partidul, nu ştiu dacă este exact cea mai bună, dar asta este ceea ce s-a hotărât.”

Un aspect important bifat de preşedintele Filipescu a fost acela privind probleme juridice ale viitorilor candidaţi.

„Primarii în funcţie, dacă nu au probleme de ordin juridic şi dacă acceptă să mai candideze, vor candida. Cei care au probleme juridice şi au drepturile electorale interzise sau nu mai vor să candideze nu vor mai candida. Vizavi de aceste aspecte sunt localităţi care se află în anumite situaţii şi aici vorbesc despre localităţile care sunt implicate în procesul acela cu Fundulea, cu pământurile din zonă, aici ar fi vorba despre primarul de la Nicolae Bălcescu. Exsită acolo probleme juridice, dar nu sunt încă lămurite şi astfel, primarul nu are interdicţie pe drepturile electorale şi nu văd de ce nu ar candida. Mai este într-o anchetă primarul de la Lehliu Sat, la fel are dreptul să candideze. Probleme mai sunt la Lupşanu, dar nu este primarul nostru, mai este şi fostul primar de la Gurbăneşti. La fel mai este implicat în procesul cu pământurile şi primarul de la Tămădău, dar nu ştiu în ce măsură. Oricum, pentru aceste localităţi avem candidaţi de rezervă, bine… unii nu se ridică la nivelul primarilor, oricum avem variante. Şi la Olteniţa lucrurile sunt clare, avem doi candidaţi, pe Căpraru şi Manea, avem de unde alege. În ceea ce priveşte lista de consilieri, aceasta se va discuta după ce se vor stabili candidaţii”, a mai menţionat Răducu Filipescu.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite