Fiecare primar din România va trebui să facă toate demersurile pentru a înscrie instituţia pe care o conduce în Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor, Ghişeul.ro, a arătat, miercuri, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Dan Nica.
„Nimeni nu putea să plătească online de doi ani de zile pentru că se certau cine să plătească acel comision. Am lăsat această chestiune să fie decisă de cel care este utilizatorul, în speţă primăria, dacă să se achite comisionul de către primărie sau de către utilizator, astfel încât toată lumea să ştie (…) situaţia asta absurdă în care nimeni nu putea face nicio plată pentru că nu era clar cine trebuie să suporte comisionul va înceta odată cu adoptarea acestei Hotărâri de Guvern (…) Dacă presiunea din partea celor care doresc să aibă acces la un serviciu modern şi fără să stea neapărat la coadă, la nu ştiu ce ghişeu, va fi una semnificativă, vă garantez că fiecare primar din România va face ceea ce trebuie să-şi înscrie primăria în acest program şi să permită celor care vor să-şi plătească online taxele”, a afirmat ministrul Comunicaţiilor, care a participat la evenimentul organizat de Vodafone România pentru lansarea primei reţele 4G LTE de pe plan local.
Dan Nica a precizat că, până acum, nu a avut niciun semnal de rea voinţă din partea vreunui primar, însă unii dintre ei nu au înţeles că există o cerere reală şi că există o categorie importantă de oameni care nu mai vor să stea la coadă.
Instituţiile publice ar putea să nu mai perceapă comision contribuabililor la plăţile efectuare prin intermediul platformei Ghişeul.ro, se prevede într-un proiect de act normativ privind modificarea actualei legislaţii referitoare la plata online cu cardul a taxelor şi impozitelor, supus dezbaterii publice de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).
Potrivit Notei de fundamentare, prin proiectul de act normativ se urmăreşte modificarea articolului 10, alineatul 2 din Hotărârea de Guvern nr.1235/2010 privind aprobarea realizării Sistemului naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar, şi astfel eliminarea posibilităţii instituţiilor publice de a percepe un preţ suplimentar de la contribuabil. Practic, se doreşte ca acel comision al tranzacţiei să fie suportat de către instituţia publică, nu de către contribuabil.
În forma actuală, HG nr.1235/2010 privind înfiinţarea acestui sistem electronic de plată a taxelor menţionează faptul că taxa percepută de furnizorul de servicii selectat poate fi percepută contribuabilului de către instituţia publică sau în orice altă variantă aleasă de aceasta la momentul înregistrării în Sistemul Naţionale Electronic de Plăţi (SNEP).
Legislaţia europeană transpusă prin intermediul OUG nr. 113/12 octombrie 2009 privind serviciile de plată în legislaţia naţională instituie principiul ca atât plătitorul, cât şi beneficiarul plăţii să suporte preţul perceput de către prestatorul de servicii de plată al fiecăruia.
Totodată, modificarea propusă este necesară pentru a evita sesizarea Comisiei Europene în legătură cu încălcarea unui act normativ care transpune în legislaţia naţională o directivă europeană, dar şi riscul ca acei contribuabili cărora li se percep în mod nejustificat şi nelegal acest comision de către instituţiile publice să le acţioneze în instanţă în vederea recuperării prejudiciului. În plus, conform sursei citate, scopul legislaţiei europene în vigoare este de a încuraja plăţile electronice, fapt ce este în contrapartidă cu prevederile actuale ale HG1235/2010, care oferă posibilitatea instituţiilor publice de a percepe un preţ suplimentar de la contribuabil.
Anul trecut, în luna martie, MCSI a lansat Ghişeul.ro, sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor cu cardul bancar (SNEP). Proiectul, angajat public de către minister în 2010, a prins contur cu sprijinul Asociaţiei Pentru Plăţi Electronice din România (APERO) care a pus la dispoziţia administraţiilor locale Ghişeul.ro în mod gratuit. Deşi până în iunie 2012, toate primăriile din ţară ar fi trebuit să se regăsească în acest sistem, până în prezent, numărul acestora este de 40. AGERPRES