Mircea Brândușă. Duminică, 14 aprilie a.c., Ciprian Andrei Olteanu și-a lansat oficial candidatura pentru un nou mandat, cel de al doilea, la primăria Unirea.
Evenimentul a avut loc în incinta Căminului Cultural, acolo unde Ciprian Andrei Olteanu s-a bucurat de o asistență numeroasă, fiind susținut de peste 500 de oameni, de părinți, dl și dna Olteanu, de Liviu Moise, dar și de numeroși politicieni liberali: Valentin Deculescu, noul prefect de Călărași, Valentin Barbu, candidat PNL pentru Consilul Județean Călărași, senatorul Ciprian Pandea, primarii PNL Gheorghe Dobre, Aurel Vasile, Aniel Nedelcu Pațurcă și Iulian Radu.
După ședința care a precedat lansarea, Ciprian Andrei Olteanu s-a îndreptat către baza sportivă, acolo unde echipa locală Șoimii Unirea a disputat un meci de fotbal.
Despre această importantă decizie, Ciprian Andrei Olteanu a declarat:
„Stimați concetățeni!
DA, voi candida din nou la primăria Unirea! De ce? Consider că în acest mandat am schimbat Unirea cu fapte, nu cu vorbe, aspecte care mă determină să mergem înainte! Am dovedit în acești 4 ani că nu sunt un primar de birou, pe care îl vedeți doar la evenimente oficiale!
Mi-ați arătat că vă pasă de comuna noastră și mereu, pe stradă sau pe Facebook, mi-ați făcut recomandări și mi-ați spus cum vedeți dumneavoastră lucrurile. Și, să fiu sincer, mereu m-am inspirat din discuțiile cu voi.
Am lucrat permanent în localitate, nu doar în an electoral. Voi ați văzut lucrul acesta, ați apreciat și, mai ales, ați înțeles că pentru schimbări reale e nevoie de mișcări în forță și timp. Am asfaltat străzi în toate zonele și am amenajat sau construit parcuri.
Am reabilitat baza sportivă. Am finalizat cadastrarea gratuită. Voi știți că era cu adevărat nevoie. Am plantat peste 450 de pomi tineri, am atras fonduri europene pentru iluminat stradal inteligent, pentru un act performant de învățătură în grădinițe și școli, am achiziționat microbuze electrice noi și ne-am relaxat la cel mai frumos festival pe care Unirea îl merita din plin de ziua comunei.
Voi știți că aș mai putea umple două pagini cu fapte, proiecte pentru care s-a muncit mult. Mai avem de lucru, mereu va mai fi ceva de făcut, deși se vede că am reușit să finalizăm multe lucrări. Cu siguranță le vom termina pe cele începute, iar apoi vom începe altele.
Voi știți că permanent o să lucrez pentru Unirea și că o să fie și mai bine. Este adevărat că de-a lungul anilor am primit oferte să candidez sub sigla altor partide. Mi s-a propus să schimb partidul, mi s-au oferit diverse avantaje personale, dar eu am fost și sunt om de echipă. Nu pot pleca după interese personale de la dreapta la stânga!
Voi știți că onestitatea și loialitatea sunt valorile mele puternice. DOAR CU ECHIPA DE CONSILIERI PNL POT REUȘI! Vreau să am, ca şi acum, majoritatea consilierilor locali de la partidul meu, pentru că ceilalţi nu au fost mereu de acord cu inițiativele mele.
Practic, nu au făcut nimic, ci doar au criticat și au încercat mereu să blocheze proiectele doar pentru că „așa e în politică”. Din fericire, până acum au fost minoritari și nu au reușit. Voi știți să faceți diferența între circ și lucruri serioase.
Permanent am avut un parteneriat special cu domnul senator Ciprian Pandea și cu Valentin Barbu, prefectul județului. Ne-am susținut reciproc. Am comunicat întotdeauna, am răspuns la întrebările dumneavoastră pe Facebook sau când ne-am întâlnit pe stradă, v-am informat corect și nu am ascuns niciodată adevărul.
Voi ați văzut un primar care nu fuge de oameni. În pandemie, în momente grele pentru toți, știți bine că nu m-am ferit să spun public ceea ce cred și să mă opun unor măsuri pe care le-am considerat lipsite de logică și aberante, mai ales când toți cei care ocupau fotolii călduțe stăteau ascunși.
Voi mi-ați fost alături. Nu a fost totul perfect, nu e perfect nicăieri și știți bine că oricât de tare s-ar da unii peste cap, ei vor rămâne cu vorbele și noi cu faptele. Chiar și când a fost mai greu am reușit să ne mobilizăm, să depășim orice provocare și să continuăm.
Mi-ați fost alături în toți acești ani și vă mulțumesc sincer!
Cu prietenie, Primar Ciprian Andrei Olteanu. Acum, și cu voia dumneavoastră, în următorii 4 ani!”