marți, octombrie 29, 2024
AcasăFAPT DIVERSPrimarul Daniel Drăgulin se întâlnește astăzi cu președintele Bulgariei

Primarul Daniel Drăgulin se întâlnește astăzi cu președintele Bulgariei

- Advertisement -

Astăzi, Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ștefan Drăgulin participă, la invitaţia preşedintelui Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev, la o întâlnire oficială la Silistra – Bulgaria.

Întâlnirea va avea ca temă de dezbatere “Priorităţile comune bulgaro – române 2014 – 2020 – Noi posibilităţi şi orizonturi”. În cadrul întâlnirii se vor discuta posibilităţile de dezvoltare şi conexiuni ale regiunii: transport şi mediu înconjurător, proiecte comune, iniţiative şi posibilităţi, precum şi oportunităţi de investiţii în zona Dunării: dezvoltare şi crearea de noi locuri de muncă.

În cadrul evenimentului se va semna şi o declaraţie comună de cooperare între municipiul Silistra, Bulgaria şi municipiul Călăraşi, România privind realizarea proiectului “Construirea podului peste fluviul Dunărea în regiunea Silistra-Călărași”.

Pentru această declaraţie de cooperare se vor avea în vedere: strategia “Europa 2020”, Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunăreană, Cartea Albă a transporturilor din anul 2011, programul “Foaia de parcurs pentru un spaţiu unic European de transport, Declaraţia comună a Guvernului României şi a Guvernului Republicii Bulgaria privind intenţia de a construi noi poduri în zonele Silistra – Călăraşi şi Oriahovo – Bechet, semnată de miniştrii transportului din Bulgaria şi România la Sofia în dată de 23.09.2010, Memorandumul de înţelegere între Guvernul Republicii Bulgaria şi Guvernul României semnat la Sofia în data de 11.10.2012 pentru crearea unui Comitet interministerial bulgaro – român pentru dezvoltarea durabilă a transportului pe căile navigabile interne pe sectorul comun bulgaro – român al Dunării.

Din delegaţia condusă de Primarul municipiului Călăraşi – Daniel Ștefan Drăgulin vor mai face parte, pe lângă funcţionarii Primăriei municipiului Călăraşi şi senatorul Liviu Ștefan Tomoiagă şi deputaţii Maria Dragomir şi Vasile Iliuță.

 

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite