luni, octombrie 28, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEPrimarul Marius Dulce, prezent la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România

Primarul Marius Dulce, prezent la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România

- Advertisement -

Primarul municipiului Călărași a fost prezent la lucrările Adunării Generale a AMR – Asociaţia Municipiilor din România, pe ordinea de zi figurând o serie de Hotărâri care vizează, printre altele, activitatea desfăşurată de AMR în acest an dar şi programul de activităţi pentru 2023.

La deschidere, au fost prezenţi premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Hunor Kelemen, şefa reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, ministrul finanţelor, Adrian Câciu.

Au fost abordate chestiuni legate de bugetul de stat pe anul 2023, fiind punctate principalele măsuri fiscal-bugetare prevăzute pentru anul ce urmează. De asemenea au fost prezentate principalele oportunităţi de finanţare europeană prin intermediul Programelor Operaţionale 2021-2027 și Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă – PNRR, precum şi programele naţionale de dezvoltare locală.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite