Consiliul Județean Călărași a aprobat acordarea de stimulente financiare medicilor din Spitalul Județean de Urgență, scopul principal al acestora fiind atragerea unor medici specialiști la Călărași, dar și menținerea celor existenți.
În cadrul ședinței de Consiliu Județean din 31 mai a.c., Emil Mușat, președintele Consiliului de Administrație al SJUC, a prezentat proiectul prin care se dorește acordarea unor compensații financiare medicilor Spitalului Județean. Acesta a declarat că s-a luat această hotărâre pentru a se acoperi secțiile deficitare din spital. Mușat a precizat că, deocamdată, criteriile de acordare a compensațiilor materiale se află în stadiu de propunere, ele urmând a fi definitivate în cadrul Consiliului de Administrație. Conform acestuia:
– Stimulentele se vor acorda pe durată determinată, aprobată de către managerul spitalului. Se propune ca lista cu beneficiari să fie aprobată trimestrial. Se propune ca stimulentul să pornească de la valoarea de 500 lei pe lună, până la valoarea maximă reprezentând cuantumul a două salarii minime;
– Se vor acorda cu prioritate medicilor angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată începând cu anul 2017.
Criteriile pe baza cărora se vor acorda, pe perioadă determinată și în funcție de disponibilul financiar, stimulentele financiare, medicilor din Spitalul Județean De Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași:
– Dacă secția este deficitară din punctul de vedere al acoperirii cu medici de specialitate;
– Dacă medicul nu are proprietate în municipiul/județul Călărași, dacă are asigurată cazarea într-una din locuințele aparținând Primăriei sau dacă locuiește cu chirie într-o locuință achiziționată de pe piața liberă;
– Dacă medicul face naveta;
– Numărul de gărzi efectuate pe liniile de gardă stabilite ca fiind deficitare din punctul de vedere al acoperirii cu medici precum și numărul de gărzi efectuate peste cele obligatorii potrivit legii;
– Contribuția la promovarea imaginii spitalului prin rezultatele profesionale.
Emil Mușat ne-a declarat că orice propunere este binevenită și poate fi transmisă pe adresa de email a Spitalului, în atenția președintelui CA. Propunerile vor fi discutate și aprobate în Consiliul de Administrație
Proiectul de hotărâre aprobat:
Se aprobă acordarea unor stimulente financiare lunare pentru atragerea și menținerea medicilor angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată, stabiliți prin decizie a Consiliului de Administrație, în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași, la nivelul a două salarii minime brute pe țară, în limita plafonului maxim stabilit conform prezentei hotărâri.
Persoanele beneficiare ale prevederilor articolului 1 au obligația de a semna un angajament conform căruia vor desfășura activitatea, în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași, pentru o perioadă de cel puțin doi ani, în caz contrar fiind obligați la restituirea stimulentului financiar acordat.
Sumele cu titlu de stimulente financiare se acordă în limita unui plafon maxim de 100.000 lei/lunar.
Sumele cu titlu de stimulente financiare lunare vor fi prevăzute în bugetul propriu al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași pentru anul 2017 și vor fi plătite beneficiarilor de către unitatea medicală, începând cu data de 1 iunie 2017.
Potrivit art. 199 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda personalului medical şi de specialitate din spitalele publice din reţeaua sanitară proprie stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe ţară, în baza hotărârii autorităţilor deliberative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în limita bugetului aprobat.”
Necesitatea şi oportunitatea adoptării măsurii propuse rezultă din deficitul de medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași. În acest sens, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 281/10.03.2016 a fost declasificat Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași. Acest ordin a făcut obiectul Dosarului nr. 3110/2/2016, dosar în urma căruia a fost anulat acest act administrativ. Ordinul anterior evocat a fost emis având drept considerente lipsa anumitor specializări precum cea de medic nefrolog.
Adoptarea măsurilor propuse este necesară având în vedere cerințele învederate de prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență. Pentru plata acestor stimulente lunare se alocă un plafon maxim de 100.000 lei/lună. Se estimează că acest plafon de 100.000 lei/lună va finanța plata cheltuielilor aferente unui număr de 28 de medici.
Astfel: două salarii minime brute pe țară (1450 lei*2) + cheltuieli cu contribuții la Bugetul de Stat (22,5%*1450lei*2)*28 = 99484 lei, respectiv 100.000 lei/lună.
În altă ordine de idei, în cadrul SJU Călărași, de la începutul anului și până în prezent, au fost angajați opt medici:
– dr. Sampa Maria – medic primar obstetrică ginecologie;
– dr. Dumitrescu Andrei – medic primar obstetrică ginecologie (foto);
– dr. Ispas Camelia – medic specialist oftalmologie;
– dr. Pascu Ștefania – medic specialist A.T.I;
– dr. Florea Alina – medic specialist A.T.I;
– dr. Lică Adrian – medic specialist chirurgie generală;
– dr. Alhrachi Hassan – medic specialist O.R.L;
– dr. Ahmed-Shen-Mhmod – medic specialist cardiologie.
„Încercăm să acoperim toate gărzile și toate secțiile cu medici specialiști. Facem toate demersurile care se impun pentru a le oferi doctorilor condiții corespunzătoare de lucru și cazare”, a declarat Adrian Comșa, managerul interimar al spitalului.