joi, noiembrie 28, 2024
AcasăEVENIMENTProcesiune cu Icoana Maicii Domnului „Portăriţa”, de la Biserica Sf. Ap. Petru...

Procesiune cu Icoana Maicii Domnului „Portăriţa”, de la Biserica Sf. Ap. Petru şi Pavel, din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în municipiul Călăraşi

- Advertisement -

În perioada 31 august – 02 septembrie 2018, cu arhiereasca binecuvântare şi implicare a Preasfinţitului Părinte Episcop VINCENŢIU, Protopopiatul Călăraşi în colaborare cu Primăria Municipiului Călăraşi organizează o procesiune cu Icoana Maicii Domnului „Portăriţa” de la Biserica Sf. Ap. Petru şi Pavel din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Calendarul evenimentelor se va desfăşura după următorul program:

Vineri, 31 august 2018:

La ora 17:00, va avea loc primirea Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului la Intersecţia cu Strada Nicolae Titulescu – strada Bucureşti – de către Preasfinţitul Părinte VINCENŢIU, apoi delegaţia Arhierească împreună cu soborul de preoţi şi credincioşii, vor pleca într-o procesiune pe ruta Strada Nicolae Titulescu – strada Bucureşti până la Biserica ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Volna, unde Icoana Maicii Domnului va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaş.

De la ora 19:00 – Acatistul Maicii Domnului, slujba Vecerniei, Priveghere şi Taina Sfântului Maslu.

 

Sâmbătă, 01 septembrie 2018:

De la ora 07:00–10:00 – Acatistul Maicii Domnului şi Sfânta Liturghie.

De la ora 18:00 – slujba Vecerniei, Acatistul Maicii Domnului şi Taina Sfântului Maslu.

 

Duminică, 02 septembrie 2018:

Începând cu ora 09:00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Împreună rugători vor fi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi credincioşi. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirna va rămâne spre închinare până duminică, 02 septembrie 2018, ora 15:00, când delegaţia va pleca din Municipiul Călăraşi.

Între reprezentările Maicii Domnului, la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Rădăşeni, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, se află această icoană făcătoare de minuni şi mare ajutătoare celor care sunt în neputinţă sufletească şi trupească, numită „Portăriţa”.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite