vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăCULTURAProgram CINEMA 3D/2D - Perioada 12 aprilie – 6 iunie 2013

Program CINEMA 3D/2D – Perioada 12 aprilie – 6 iunie 2013

- Advertisement -

Toate filmele sunt programate cu începere de la orele 17.00 şi 20.00. În zilele de luni nu se desfăşoară spectacole cinematografice. Biletele pot fi cumpărate cu o săptămână înaintea rulării filmului. Programul casieriei: Marţi – Vineri orele 9.00 – 20.00. Sâmbătă şi Duminică orele 12.30 – 20.00

Preţurile biletelor (3D =2D): 8 lei (pers.sub 14 ani); 12 lei (pers. peste 14 ani)

Informaţii: tel. 0242 312 800

GI JOE – REPRESALII (3D)

12 – 18 aprilie

Regia: Jon M. Chu

Cu: Channing Tatum, Dwayne Johnson, Bruce Willis

Gen film – acţiune

N – 15 (nerecomandat sub 15 ani)

După ce o mulţime de colegi le sunt ucişi într-un atac surpriză, iar preşedintele SUA îi deconspiră drept trădători, supravieţuitorii G. I. Joe pornesc într-o misiune pe viaţă şi pe moarte. Roadblock (Dwayne Johnson), Duke (Channing Tatum) şi Lady Jaye (Adrianne Palicki) trebuie să spele numele echipei lor, dar şi să salveze democraţia mondială, căci agenţii periculoasei organizaţii Cobra îi controlează acum pe principalii lideri ai lumii. Eroii vor primi un ajutor consistent…

OBLIVION – PLANETA UITATĂ  (2D)

19 – 25 aprilie

Regia: Joseph Kosinski

Cu: Tom Cruise, Morgan Freeman, Olga Kurylenko, Andrea Riseborough

Gen film – acţiune SF

N-15 (nerecomandat sub 15 ani)

Jack Harper (Cruise) este unul din ultimii reparatori de drone staţionaţi pe Pământ. Parte a unei masive operaţiuni de extracţie de resurse vitale, după decenii de război cu extrem de periculoşii Scavi, misiunea lui Jack se apropie acum de final.

Trăind şi patrulând de la sute de metri deasupra pământului, Jack îşi dă viaţa peste cap când întâlneşte o frumoasă străină, pe care o salvează dintr-o epavă a unui vehicul spaţial prăbuşit pe Pământ. Sosirea ei declanşează o serie de evenimente care îl forţează pe Jack să pună sub semnul întrebării tot ce ştia până acum. Din acel moment, soarta omenirii se află în mâinile sale.

Într-un viitor îndepărtat, în care Pământul a evoluat dincolo de orice recunoaştere, confruntarea unui om cu trecutul îl va duce într-o călătorie până la finalul căreia va trebui să lupte ca să salveze omenirea.

ADMIS PE PILE (2D)

15 aprilie – 2 mai

Regia: Paul Weitz

Cu: Paul Rudd, Tina Fey

Gen film: comedie

AP – 12 (acordul părinţilor pt. copii sub 12 ani)

În fiecare primăvară, elevii din ultimul an de liceu aşteaptă cu nerăbdare scrisorile de acceptare din partea colegiilor care le vor pune în valoare potenţialul. La Universitatea de la Princeton, ofiţerul responsabil cu admiterea este Portia Nathan,  cerber care evaluează sever mii de cereri de admitere. Printre acestea se numără şi cea a unui tânăr care ar putea fi chiar fiul ei, cel născut înainte ca ea să-şi termine liceul şi pe care l-a dat spre adopţie…

APEL DE URGENŢĂ  (2D)

3, 7, 8 şi 9 mai

Regia: Brad Anderson

Cu: Abigail Breslin, Halle Berry, Michael Eklund

Gen film: Thriller

N -15 (nerecomandat sub 15 ani)

Când Jordan Turner (Halle Berry), operatoare a liniei de urgenţă 911, primeşte un apel de la o adolescentă care tocmai a fost răpita, ea îşi dă seama că pentru a salva viaţa fetei va trebui să se confrunte cu un criminal din trecutul ei.

EVIL DEAD – CARTEA MORŢILOR (2D)

10 – 16 mai

Regia: Fede Álvarez

Cu: Jane Levy

Gen film: Horror

Remake al filmului cu acelasi nume regizat de Sam Raimi in 1981. Cinci prieteni calatoresc la o cabana din padure unde fara sa isi dea seama dezlantuie forte malefice. Personajul principal al remakeului este Mia (interpretata de Jane Levy), o tanara care si-a pierdut recent mama si care a avut probleme cu consumul de droguri. David (Shiloh Fernandez), fratele instrainat al Miei, decide sa le aduca pe sora si logodnica lui intr-o cabana izolata din padure pentru a se relaxa cu totii in compania unui grup de prieteni vechi, dar situatia scapa de sub control atunci cand excursionistii gasesc o carte a mortii si inregistrarile unui arheolog care a tradus-o. Dupa ce fac greseala de a asculta casetele arheologului si de a pronunta incantatii magice, tinerii trezesc din starea de letargie spirite rele care le poseda rand pe rand trupurile si mintile, trebuind sa lupte cu fortele paranormale pentru a supravietui.

STAR TREK 2 – ÎN ÎNTUNERIC (3D)

17 – 13 mai

Regia: J.J. Abrams

Cu: Chris Pine, Zoe Saldana, Zachary Quinto, John Cho, Benedict Cumberbatch

Gen film – acţiune SF

Inovatorul regizor J.J. Abrams va aduce pe marile ecrane filmul un film exploziv. Când echipajul lui Enterprise este chemat înapoi acasă, află că o putere de neoprit a instituit teroarea din interiorul propriei lor organizaţii, aruncând în aer întreaga flotă alături de tot ceea ce reprezenta ea şi lăsând lumea noastră într-o situaţie de criză.
Pe măsură ce eroii noştri sunt propulsaţi pe tabla acestui epic joc de şah al vieţii şi al morţii, dragostea va fi pusă la încercare, prieteniile se vor destrăma şi va fi nevoie de sacrificii pentru protejarea singurei familii a lui Kirk: echipajul său.

TRANCE (2D)

24 – 30 mai

Regia: Danny Boyle

Cu: Rosario Dawson, James McAvoy, Vincent Cassel

Gen film: thriller dramă

Un amator de artă care vinde lucrările la licitaţii, încurcat cu mafia, îşi alătură forţele unui hipnoterapeut pentru a putea recupera o pictură de valoare furată. Pe măsură ce graniţele dintre dorinţă, realitate şi hipnoză devin tot mai subţiri, miza aflată în joc urcă mai sus decât şi-ar fi imaginat cineva.

FURIOS ŞI IUTE 6  (2D)

31 mai – 6 iunie

Regia: Justin Lin

Cu:Dwayne Johnson, Vin Diesel, Paul Walker, Michelle Rodriguez

Gen film – acţiune

De când Dom (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker) au dat lovitura de la Rio împotriva imperiului condus de un escroc de talie internaţioanlă, aducând în seiful echipei 100 de milioane de dolari, eroii noştri s-au preumblat pe tot globul. Dar, pentru că nu se pot întoarce acasă ca să trăiască liniştiţi din acei bani, sunt acum nemulţumiţi şi simt că le lispeşte ceva.

Hobbs (Dwayne Johnson) a pus ochii pe o grupare formată din şoferi ucigaşi-mercenari care răspândesc teroarea prin 12 oraşe ale lumii, condusă de un geniu diabolic (Luke Evans), a cărui mână dreaptă este nimeni alta decât cea care a fost iubirea lui Dom, şi pe care acum o crede moartă – Letty (Michelle Rodriguez). Singura modalitate ca să-i oprească e să fie mai tari decât ei, aşa că Hobbs îi cere lui Dom să-şi strângă echipa la Londra. Plata? Să fie iertaţi, ca să poată să se întoarcă şi ei liniştiţi acasă ca să se reunească cu familiile lor.

 

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite