Rodica Dohot. După cum primarul Daniel Ştefan Drăgulin a declarat, noul proiect „Promovarea produselor pescăreşti locale” urmează să fie implementat. Pe 29 noiembrie 2012, Primăria Municipiului Călăraşi a depus cererea de finanţare la Centrul Regional Constanţa al Programului Operaţional pentru Pescuit, aceasta a trecut cu brio prima fază de verificare de conformitate iar acum se află în faza a doua privind eventualele clarificări ale unor aspecte.
Proiectul se va derula pe o perioadă de 24 de luni din momentul semnării contractului de finaţare. Valoarea totală a proiectului este de 1 819 080 lei, din care sumă eligibilă 1 413 000 lei, restul fiind TVA şi unele cheltuieli legate de serviciile de consultanţă.
Ca şi obiective, proiectul îşi propune realizarea de campanii regionale şi naţionale de promovare a produselor pescăreşti din zona noastră, ca şi specific al unei judeţ situat de-a lungul Dunării, dar şi datorită existenţei mai multor bălţi de pescuit. Amatorii şi cunoscătorii din zonă din acest domeniu vor putea să-şi evidenţieze mai bine produsele, iar prin anumite târguri, întâlniri şi expoziţii se vor face cunoscute beneficiile consumului de peşte.
Chiar în acest sens sunt stabilite mai multe acţiuni de promovare în şcoli şi licee pentru îndemnarea consumului de peşte. Cei implicaţi în proiect vor elabora, de asemenea, un studiu de piaţă deosebit de util, în vederea extinderii pieţei de desfacere şi promovarea produselor pescăreşti către consumatori, a subliniat Daniela Gradea, director adjunct în cadrul Departamentului de Implementare Proiecte al Primăriei Călăraşi.
Din declaraţiile primarului Daniel Ştefan Drăgulin, aceasta este prima cerere de finanţare depusă pentru accesarea de fonduri europene în care solicitant direct este Primăria Municipiului Călăraşi.