Protopopiatul Călăraşi organizează, cu sprijinul parohiilor arondate, campania umanitară de strângere umanitară de ajutorare a refugiaţilor din Ucraina.
În cadrul acţiunii umanitare se vor colecta:
– Alimente neperisabile (conserve, produse ambalate – biscuiţi, covrigei, napolitane etc.);
– Pături, lenjerii de pat, prosoape, îmbrăcăminte şi încălţăminte (toate noi);
– Produse de igienă (săpun, şampon, pastă de dinţi, periuţe de dinţi, gel de duş, şerveţele umede şi uscate, scutece de copii- orice mărime, hârtie igienică, dezinfectanţi, măşti cu pliuri, etc.);
– Apă plată îmbuteliată;
– Medicamente (Panadol, Nurofen-tablete şi sirop, Aspirina, tablete pentru gât –Strepsils, Decasept, siropuri şi tablete pentru tuse, comprese sterile, feşe de orice dimensiune, apă oxigenată, soluţie de rivanol, plasturi etc.) cu termen de valabilitate bun.
Produsele se vor colecta la bisericile parohiilor şi la sediul Protopopiatului Călărași (cu sediul în Călărași, str. Pompieri, nr. 26), apoi vor fi trimise către persoanele afectate de conflictul din Ucraina.
Împreună putem ajuta familiile din Ucraina!