Organizația Județeană a PSD Călărași a decis în unanimitate susținerea tuturor deciziilor legate de domnul Sorin Grindeanu din ședința CExN ce a avut loc zilele trecute. Astfel, parlamentarii călărășeni au fost mandatați pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Sorin Grindeanu, moțiune ce urmează a fi depusă la inițiativa domnului Președinte Liviu Dragnea și a celorlalți membri PSD.
Această situație vine ca și consecință a acțiunilor domnului Grindeanu de a refuza orice formă de comunicare cu structura de conducere a partidului, aduncând și acuzații nefondate la adresa membrilor CExN, cu toate că această structură, atât de contestată de domnul Grindeanu, este cea care i-a oferit încrederea mandatului de Prim-ministru.
Avem datoria în fața cetățenilor româniei să implementăm cât mai eficient Programul de guvernare pe care aceștia l-au votat cu atâta încredere, dar, mai ales, avem datoria de a respecta termenele de implementare pe care ni le-am asumat. Nu putem accepta întârzieri sau abateri și de aceea sunt aplicate sancțiuni drastice.
Au existat declarații ale domnului Grideanu legate de îngreunarea finanțării proiectelor prin PNDL 2. Pentru a clarifica această situație este de precizat faptul că astăzi, 16 iunie a.c., a început oficial etapa a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală, activitatea MDRAPFE continuând în condiții normale, fără sincope.
Considerăm că este imperativă recuperarea timpului „pierdut”, reluarea activității puterii executive și instalarea unui Guvern legitim care să onoreze încrederea românilor pentru un trai mai bun.
Biroul de presă PSD Călărași