luni, octombrie 28, 2024
AcasăADMINISTRAŢIERăducu Filipescu: „Vrem să suplimentăm fondurile alocate de CAS, de la 475...

Răducu Filipescu: „Vrem să suplimentăm fondurile alocate de CAS, de la 475 la 546 de paturi”

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Adminstraţia judeţeană intenţionează să obţină fonduri de la CJAS Călăraşi pentru toate paturile pe care Spitalul Judeţean Călăraşi le are conform acordului cu Ministerul Sănătăţii (546), faţă de 475 câte sunt acum în finanţare.

Declaraţia a fost făcută de preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, în cadrul unei conferinţe de presă, unde a explicat faptul că, prin echilibrarea numărului de paturi din spitale făcute de Ministerul Sănătăţii, se poate suplimenta şi numărul de paturi de la Călăraşi.

„La un moment dat am stat de vorbă cu ministrul Nicolăescu şi mi-a spus că şi în acest an, din discuţiile pe care le are cu Fondul Monetar, trebuie să reducă 10.000 de paturi în spitale, dar în acelaşi timp doreşte să facă şi o echilibrare a acestora pe fiecare judeţ în parte. Vă spuneam că sunt judeţe care au între 8 şi 12 paturi la 1000 de locuitori, Călăraşiul are 2,8. Am primit o adresă, în care se specifică faptul că, în funcţie de indicatorii pe care trebuie să-i realizeze fiecare spital şi în funcţie de necesităţi, să solicităm un număr de paturi suplimentare, care să intre în contract cu Casa de Sănătate. Vreau să vă spun aici că fiecare spital are un număr de paturi aprobat prin relaţia cu Ministerul Sănătăţii, dar ei au în contractul cu Casa un număr de paturi cu mult redus. De exemplu, Spitalul de la Călăraşi are 546 de paturi în acord cu Ministerul Sănătăţii, deci aprobate de Ministerul Sănătăţii, în schimb în contractul cu Casa nu are decât 475. Dacă facem o socoteală simplă este un minus de 71 de paturi , vizavi de contractul pe care-l are cu Ministerul Sănătăţii”, a declarat preşedintele CJ, Răducu  Filipescu.

În cursul acestei săptămânia a avut loc o întâlnire cu directorii de spitale din judeţul Călăraşi şi cu reprezentanţii DSP şi ai CJAS pentru a fi puse la punct demersurile care se vor face pentru suplimentarea paturilor.

„Eu am avut o întâlnire cu directorii de spitale, cu directorii de la DSP şi de la Casa de Asigurări de Sănătate şi am spus să se facă o cerere prin care să se solicite Ministerului Sănătăţii numărul de paturi pe care practic îl avem în contract cu Ministerul Sănătăţii. Adică numărul de paturi pe care îl avem în contract să fie egal cu numărul de paturi care intră în plată la CAS. S-a început etapa a doua pe care spuneam eu că o va parcurge Nicolăescu, să încercăm să echilibrăm numărul de paturi la nivel naţional. Harghita şi Covasna aveau 12-13 pe cap de locuitor la mia de locuitori, pentru că era ministru ungur şi la Călăraşi 2,8. Nu mi se pare normal. Şi atunci se ia dintr-un judeţ şi se dă în celălalt în aşa fel încât să echilibrăm. Vrem să mergem să solicităm, se va face un document pe care trebuie să-l semneze directoarea de la DSP împreună cu mine şi cu prefectul, document pe care o să-l înaintăm la Bucureşti. La un moment dat, fiecare spital trebuie să-şi justifice necesitatea suplimentară de paturi pe baza unor argumente foarte solide şi pe baza indicatorilor pe care ei trebuie să-i îndeplinească”, a menţionat Răducu Filipescu, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite