luni, octombrie 28, 2024
AcasăFAPT DIVERSRomânii au liber de Rusalii

Românii au liber de Rusalii

- Advertisement -

Conform noului Cod al muncii, salariaţii români au liber în prima şi a doua zi de Rusalii, ceea ce înseamnă că cei 4,5 -5 milioane de salariaţi, atât de la stat, cât şi de la privat, nu vor merge la muncă.

Sărbătoarea de Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh), cum mai este cunoscută, se sărbătoreşte  întotdeauna duminică,  iar românii şi europenii au liber a doua zi de Rusalii (de sărbătoarea Sfintei Treimi).

Rusaliile, sau Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor şi Duminica mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc şi cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţie a lui Dumnezeu, Cel în treime. Ea cade întotdeauna la 10 zile după Înălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul . E totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşsi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfâantului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte ÎI, 41), nucleul Bisericii de mai târziu.

Nu încape îndoială că Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, ca o încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare.

De sărbătoarea Rusaliilor aparţin o sumedenie de datini, credinţe şi rituri religioase populare, legate de pomenirea generală a morţilor din sâmbăta precedentă (Sâmbăta morţilor sau Moşii de vară).

Ce pedepse risca angajatorii care nu dau liber de Rusalii

Legislaţia muncii nu este deloc blândă cu angajatorii care le încălca salariaţilor dreptul de a beneficia de zilele libere acordate de stat. Mai exact, amenzile pentru angajatorii care nu acorda zilele libere legale nu pot fi mai mici de 5.000 de lei, însă pot ajunge şi la 10.000 de lei.

Totuşi, nu toţi angajatorii sunt obligaţi să acorde zilele libere stabilite de stat. Astfel, Codul muncii prevede că zilele libere stabilite de stat nu se acorda la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Angajaţii români se află pe ultimele locuri din lume în ceea ce priveşte numărul de zile libere pe care le primesc în afara celor de concediu, întrucât legea permite numai 11 zile libere pentru sărbătorile legale: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 Mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun, din care două cad întotdeauna duminica (prima zi de Paşti şi Rusaliile).

De altfel, anul acesta angajaţii români au cele mai puţine zile libere, având în vedere că 1 şi 2 ianuarie, 1 Mai şi prima zi de Crăciun sunt zile de weekend, ceea ce înseamnă că numai în cinci din cele 11 zile libere acordate prin lege angajaţii nu vor lucra.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite