Rodica Dohot. După ce în urmă cu 1 an a început reconstrucţia sălii de sport din cadrul Liceului Teoretic Mihai Eminescu din Călăraşi, vineri, 7 decembrie a fost inaugurată. De la eveniment nu a lipsit primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, alături de cei doi viceprimari, prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, consilieri locali, inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, Silviana Şestacovschi, elevi şi cadre didactice ale liceului, dar şi Daniel Florea, fost elev al acestui liceu renumit şi actual candidat al USL pentru un post de deputat pe Colegiul 1.
Pentru finalizarea acestei săli de sport, Primăria a alocat 2 miliarde de lei pentru finalizarea mai devreme a lucrărilor, iar suma totală investită a fost de 7 miliarde de lei vechi, ne-a declarat directorul Liceului Teoretic Mihai Eminescu, prof. dr. Constantin Mitră. Pe lângă sala de sport, alături a fost construit şi un teren de fotbal amenajat cu nocturnă. Sala de sport dispune de dotări moderne, încălzire proprie, iluminat modern, vestiare, toalete, duşuri, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, dar şi anexe pentru depozitare.