Miercuri, 31 mai 2017, salariații din cadrul Instituției Prefectului – Județul Călăraşi organizează o acţiune de protest, prin purtarea unei banderole albe pe braţul drept pe timpul programului de lucru. Principala revendicare se referă la politica salarială discriminatorie a Guvernului României şi a Ministerul Afacerilor Interne în raport cu funcţionarii publici şi personalul contractual din instituţiile prefectului ale căror salarii sunt, la momentul de faţă, cu 1/2 mai mici decât majoritatea celor din serviciile deconcentrate, consilii judeţene şi primării.
Această acțiune de protest are în vedere și modul discriminatoriu în care au înţeles să voteze deputaţii din Parlamentul României, care au respins un amendament la votul în plen la legea de aprobare a OUG nr.2/2017, prin care se propunea majorarea salariilor brute pentru angajaţii din instituţiile prefectului, asta în condiţiile în care amendamente similare, ce vizau majorări salariale pentru angajaţii din alte autorităţi şi instituţii publice, au fost adoptate.
Este inadmisibil ca salariații instituțiilor prefectului, cei care controlează legalitatea actelor administrative ale autorităţilor publice locale (consilii judeţene, consilii locale, primării), coordonează şi verifică activitatea serviciilor deconcentrate, să aibă salarii de două ori mai mici decât salariaţii din aceste instituţii publice.
Salariații Instituției Prefectului – Județul Călărași