Motto: ,,Ţara nu se serveşte cu declaraţii de dragoste, ci cu muncă cinstită şi, la nevoie, cu jertfă.”
Mihail Sadoveanu
Ziua Naţională este o zi deosebită pentru toţi românii, mai ales pentru că ea are o semnificaţie istorică deosebită. Unirea realizată în 1918 este una din cele mai mari realizări istorice ale poporului nostru. Insuflarea dragostei pentru strămoşii noştri, pentru trecutul istoric al poporului nostru, pentru realizările istorice şi culturale, precum şi pentru personalităţile pe care le-a dat acest popor de la începuturile sale şi până azi, sunt doar câteva din subiectele pe care le abordăm cu ocazia acestui eveniment.
Ziua Naţională este un bun prilej de a aborda astfel de subiecte pe teme de istorie, ocazie cu care insuflăm copiilor sentimente de dragoste şi respect pentru limba română, ţara noastră, poporul român, strămoşii noştri, pentru obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, pentru istoria şi eroii noştri, mândria că sunt descendenţii unor oameni curajoşi şi iubitori de neam şi ţara. Cu această ocazie, Şcoala Gimnazială „Iancu Rosetti” din comuna Roseţi a organizat, în cadrul proiectului educaţional „1 Decembrie 1918-înfăptuirea unui ideal istoric”, un spectacol de muzică, dans si poezie în colaborare cu Şcoala Jegălia, Şcoala Specială nr.1, Şcoala „T. Vladimirescu”, Şcoala „Constantin Brâncoveanu” şi Şcoala nr. 2 Modelu. În prezentarea momentelor, dar şi în organizarea expoziţiei de desene şi colaje au fost implicate multe cadre didactice cum sunt; Felea Daniel, directorul şcolii Roseţi, Manciu Elena, director adjunct, Rotaru Marilena, Vasile Lucreţia, Apostol Mirela, Călin Mariana, Ghiţă Vasilica, Paraschiv Lenuta, Tănase Victoriţa, Rîjnoveanu Daniela, Butoi Adrian, Arpăşanu Polixenia, Dumitru Cristina, Lumperdean Constanţa, Dincă Daniel, Lumperdean Viorel, Popa Nicoleta, Durac Mirela, Gheorghe Liliana, Cangea Monica, Decu Marioara, Vasile Lucretia, Stroescu Simona, Mihăilă Cerasela, Manu Nicoleta, Mincu Alina, Râjnoveanu Ramona, Marin Georgeta, Oprişan Constantina, Mihai Oana. Programul artistic dedicat sărbătorii MARII UNIRI a avut loc în data de 29 noiembrie a.c., pe scena căminului cultural din Roseţi şi a debutat cu un citat din poezia „Slăviţi Unirea Centenară”, scrisă de Valeria Mahok:
„Fraţi români, slăviţi Unirea!
Talismanul nostru sfânt,
Fără ea Ţara se pierde…
În mii de deşertăciuni!
În mesajul său, primarul localităţii, Nicolae Râjnoveanu, a punctat următoarele: „Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român, anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţional unitar. Acest proces istoric, desfăşurat pe întreg spaţiul de locuire românesc, a sădit în inima românilor de pretutindeni mândria de a fi român şi speranţa într-o lume mai bună. Bucuria românilor de atunci, de la Alba Iulia, o împărtăşim şi noi azi! La Mulţi Ani, România!” În cadrul activităţii dedicate zilei de 1 Decembrie au fost prezenţi reprezentanţi de seamă ai comunităţii locale, Primarul Nicolae Râjnoveanu, Arnaud Charmetant – reprezentant S.C. CONCORDIA SRL, George Chiriţă, secretar general PSD Călăraşi, Laura Chirea, reprezentanta „KIDS FUN”. Nu în ultimul rând, cu acest prilej au primit premii în bani, de la primarul Nicolae Râjnoveanu, patru elevi de gimnaziu care au obţinut premii la Concursul Judeţean de Matematică „ION CHEŞCĂ”. MIRICĂ CARP ANDREI şi DUILAŞ ION – cls. a V-a A; PETCOVICI ALEXANDRU ŞTEFAN şi GHIŢĂ DENISA VALENTINA – cls a VI-a A!