sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăSPORTSăulescu a jucat foarte bine

Săulescu a jucat foarte bine

- Advertisement -

Sorin Anghel. CSM Călăraşi a mai câştigat încă două partide. Victimele s-au numit CSU Galaţi, pe teren propriu, şi Universitas Iaşi, în deplasare. Antrenorul Sabin Dacău şi-a făcut timp, între cele două jocuri, să îi spioneze pe rivalii de la HC Vaslui şi consideră că formaţia sa poate câştiga meciul cu moldovenii, programat la sfârşitul lunii viitoare.

„Ca individualităţi suntem peste ei, însă handbalul este joc de echipă şi trebuie să funcţioneze relaţiile de joc pentru a câştiga. Avem şansa noastră în meciul de la Vaslui. Dacă vom organiza bine meciul, dacă vom avea parte de o deplasare bine pregătită, cred că vom câştiga”, este de părere tehnicianul handbaliştilor călărăşeni. Aceştia au primit o mini-vacanţă după meciul de miercuri, de la Iaşi. Antrenamentele se vor relua la începutul săptămânii viitoare, urmând ca la sfârşitul acestei luni Sala Polivalentă să găzduiască un turneu la care au fost invitate Ştiinţa Bacău, HCM Constanţa, Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti şi Pandurii Tg. Jiu.

În ceea ce priveşte meciul de la Iaşi, câştigat cu 33-23, Sabin Dacău susţine că moldovenii nu le-au ridicat nici un fel de probleme. „Am câştigat doar la zece goluri diferenţă pentru că am preferat să joace şi juniorii. A lipsit Rică Pârâianu. El a rămas la Călăraşi deoarece în ziua jocului a fost ziua lui de naştere şi a avut musafiri. I-am înţeles perfect situaţia şi n-am avut nici o problemă. Săulescu a jucat foarte bine şi pot spune că în acest moment am arătat exact aşa cum trebuie. Acum urmează o pauză până la 10 noiembrie, timp în care trebuie să ne pregătim foarte bine pentru a prinde cea mai bună formă la meciul de la Vaslui. Sper să avem parte de linişte la Călăraşi”, a declarat tehnicianul.

Situaţia la Călăraşi nu este tocmai grozavă, tocmai de aceea şi Sabin Dacău cere linişte înaintea meciului de la Vaslui. Indiferent de rezultatul partidei din noiembrie, tehnicianul va fi înlocuit la iarnă cu Titel Răduţă, aflat în prezent la Piteşti. Nici la echipă lucrurile nu sunt tocmai roz. Degeaba se oferă salarii de mii de euro jucătorilor dacă aceştia nu simt că evoluează la o echipă profesionistă. Chiar dacă unora nu le convine, acesta este adevărul. Mentalitatea conducătorilor este una găunoasă. De exemplu, deplasările sunt foarte prost organizate. Nu se poate să înghesui handbaliştii într-un microbuz de 16 locuri şi să îi trimiţi tocmai la Iaşi. În plus, fiind vorba de o echipă cu pretenţii, nu poţi să îţi cazezi sportivii la un hotel situat într-un campus universitar, unde numai de odihnă nu ai parte.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite